Educație

Universitatea Tehnică din Cluj, modernizare de 21 de milioane de euro. Împrumutul a fost acordat de Banca Europeană

UTCN a primit un împrumut de 21 de milioane de euro de la Banca Europeană, pentru modernizarea universității.

 

 


Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat vineri că s-a angajat să susţină programul de modernizare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) printr-un împrumut în valoare de 21 milioane euro, acordat pe o perioadă de 25 de ani, informează un comunicat al instituţiei financiare.



Împrumutul este garantat de Fondul European pentru Investiţii Strategice, nucleul planului de investiţii pentru Europa, cunoscut şi ca „Planul Junker", şi este acordat în cadrul programului "Romania Higher Education Programme Loan".

Programul lansat de BEI are drept obiectiv principal asigurarea resurselor necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de predare, cercetare, inovare, dar şi a condiţiilor de viaţă ale studenţilor în universităţi din România, prin construirea de noi clădiri sau renovarea celor existente. Finanţările acordate susţin, de asemenea, adaptarea infrastructurilor la noile tehnologii, îmbunătăţirea mediilor de învăţare, creşterea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi, precum şi îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor.


Împrumut de 21 de milioane de euro pentru UTCN

„Sprijinul BEI acordat universităţii noastre, pentru cel mai mare program de investiţii de capital pe care l-am avut vreodată, va contribui la accelerarea atingerii obiectivelor strategice asumate şi reprezintă contribuţia noastră la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, învăţare şi cercetare oferite studenţilor şi cadrelor noastre didactice. Suntem mândri că Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este prima universitate din ţară care a primit aprobarea BEI de finanţare prin programul de împrumut pentru dezvoltarea instituţiilor de învăţământ superior din România 2021-2025", a declarat Vasile Ţopa, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

La rândul său, Christian Kettel Thomsen, vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii, responsabil pentru România, a apreciat că finanţarea din partea BEI va consolida şi mai mult excelenţa academică şi ştiinţifică a UTCN.

„Banca Europeană de Investiţii are plăcerea de a sprijini ambiţiosul proiect de modernizare a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Finanţarea din partea BEI în valoare de 21 milioane euro, pe o perioadă de 25 de ani, va consolida şi mai mult excelenţa academică şi ştiinţifică a UTCN, demonstrând modul în care investiţiile vizionare în învăţământul superior pot îmbunătăţi educaţia, cercetarea, inovarea şi eficienţa energetică", a afirmat Thomsen.

Contract de împrumut pe o perioadă de 25 de ani

Contractul de împrumut semnat de UTCN, în data de 27 noiembrie, reprezintă primul sprijin acordat unei universităţi din România, de către Banca Europeană de Investiţii, în cadrul acestui program de susţinere a învăţământului superior, lansat la începutul anului 2020. Planul de investiţii al UTCN cuprinde modernizarea infrastructurii educaţionale, destinat specializărilor inteligente localizate în trei clădiri existente, crearea unui complex Hub UT Cluj constând din spaţii pentru conferinţe, workshop-uri, găzduirea de spin-off-uri, precum şi construirea de noi spaţii de cazare pentru 300 de studenţi, alături de renovarea celor existente.

Investiţiile vor asigura, de asemenea, o clădire nouă destinată Institutului de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale precum şi mutarea bibliotecii universităţii şi a cantinei în clădiri moderne dotate cu tehnică de ultimă generaţie.


UTCN, prima universitate susținută de Banca Europeană

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este prima universitate care va fi sprijinită prin noul program de finanţare pentru învăţământul superior din România, program în valoare de 100 milioane euro, optimizat de BEI şi garantat de Fondul European pentru Investiţii Strategice. În prezent, BEI examinează posibilitatea finanţării mai multor universităţi din ţară, alte proiecte urmând să fie anunţate în săptămânile următoare. Programul propus pentru perioada 2021-2025 urmează acordului de finanţare semnat de BEI cu Universitatea Politehnica din Bucureşti în anul 2019, în valoare de 25 milioane euro, care s-a dovedit a fi de un real succes şi care se doreşte a fi multiplicat prin programul nou propus.

Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.

CITEȘTE ȘI:


UTCN a intrat în unul dintre cele mai prestigioase topuri din lume!

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter