Educație

UMF „Iuliu Hațieganu” a premiat excelența în activitatea didactică și cercetarea științifică

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sărbătorește, zilele acestea, 102 ani de învățământ medical în limba română. În cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2021, joi, 9 decembrie, a avut loc Gala Premiilor Universității, în cadrul căreia au fost premiate performanţele şi realizările deosebite din ultimul an ale cadrelor didactice, cercetătorilor și studenților.

Gala Premiilor UMF 2021 Gala Premiilor UMF 2021

În premieră, anul acesta au fost acordate două premii pentru responsabilitate socială. Primul premiu a fost oferit asist. dr. Călin Popa și asist. dr. Emil Moiș pentru implicarea deosebită în organizarea Maratonului vaccinării anti-COVID-19 de la Cluj-Napoca și coordonarea celor peste 500 de voluntari care au participat la acest eveniment.

Cel de-al doilea premiu pentru responsabilitate socială a fost acordat Organizației Studenților Mediciniști Cluj, pentru impactul social pozitiv generat de proiectele desfășurate în perioada pandemiei COVID-19. Studenții mediciniști s-au implicat în comunitate și au livrat, în perioada stării de urgență, mese calde și cumpărături pentru vârstnici și persoane vulnerabile. Au oferit ajutor financiar și au participat la confecționarea și livrarea de viziere pentru personalul sanitar din spitale și au organizat numeroase acțiuni de donare de sânge și de plasmă convalescentă prin intermediul campaniei “Donează sânge! Fii erou!”. Nu în ultimul rând, studenții Facultății de Medicină au fost și sunt în continuare voluntari în spitalele COVID (aproximativ 100 de voluntari din toți anii de studiu și de la toate specializările), la Direcția de Sănătate Publică (peste 200 de voluntari care și-au încheiat activitatea și 50 care sunt în continuare activi), la Serviciul de Ambulanță Cluj și la SMURD Cluj.


Premiile UMF „Iuliu Hațieganu” 2021 au fost structurate pe mai multe categorii. Astfel, Facultatea de Medicină, reprezentată prin decanul facultății, prof. dr. Șoimița Mihaela Suciu, a acordat distincții după cum urmează:

Premiul „Victor Papilian” - Discipline fundamentale: Prof. dr. Sorana-Daniela Bolboacă, disciplina Informatică medicală și Biostatistică


Premiul „Octavian Fodor” - Discipline medicale: Prof. dr. Daniela Fodor, Disciplina Medicală II

Premiul „ Ion Chiricuţă” - Discipline chirurgicale: Conf. dr. Monica Platon Lupșor, Disciplina Radiologie și Imagistică. Medicină Nucleară 


Premiul pentru excelenţă didactică: Disciplina Nursing - Conf. dr. Dorin Farcău, Asist. dr. Doina Badiu-Tișa, Asist. dr. Alina Petronela Coblișan, Asist.dr. Liliana David, Asist. dr. Elisabeta Hirișcău, Asist. dr. Claudia Pop 

Premiul de excelență în cercetarea științifică: Șef lucr. dr. Ștefan Vesa, Disciplina Farmacologie, toxicologie și farmacologie clinică


Premiile pentru tineri cercetători, acordate pentru articolele cu cel mai mare factor de impact publicate în ultimul an în reviste ISI:

Discipline fundamentale: Asist. dr. Teodora Irina Bonci, disciplina Fiziopatologie


Discipline medicale: Șef lucr. dr. Andreea-Iulia Socaciu, Disciplina Medicina Muncii

Discipline chirurgicale: Asist. dr. Ioana Bene, disciplina Radiologie și Imagistică și Asist. dr. Roxana-Adelina Ștefan, disciplina Histologie

Facultatea de Farmacie a decernat patru premii, prin prof. univ. dr. Geanina Crișan, decanul facultății:

Premiul „Teodor Goina”: Prof. dr. Corina Ionescu, disciplina Biochimie Farmaceutică și Laborator Clinic

Premiul pentru excelenţă didactică: Prof. dr. Marcela Achim, disciplina Tehnologie Farmaceutică și Biofarmacie

Premiul de excelență în activitatea științifică: Prof. dr. Ioan Tomuță, disciplina Tehnologie Farmaceutică și Biofarmacie 

Premiul pentru tineri cercetători: Asist. dr. Ionel Fizeșan, disciplina Toxicologie

Facultatea de Medicină Dentară a oferit anul acesta patru distincţii, care au fost înmânate de către decanul facultăţii, conf. dr. Cristian Dinu:

Premiul „Gheorghe Bilaşcu”: colectivul de autori ai cărții Radiologie Orală. Ghid practic de tehnică, anatomie și semiologie radiologică, Editura Medicală, 2021. Coordonator, Prof. dr. Mihaela Hedeșiu, disciplina Radiologie Dentară

Premiul „Iulia Chira” pentru excelență în activitatea didactică: Prof. dr. Diana Dudea și colectivul disciplinei de Propedeutică dentară și Estetică

Premiul de excelență în activitatea științifică: Șef lucr. dr. Ioana-Roxana Bordea, Disciplina Sănătate Orală

Premiul pentru tineri cercetători: șef l. dr. Alexandru Meșter, disciplina Sănătate Orală

La categoria Premiile Universității, pe lângă distincțiile pentru responsabilitate socială, au mai fost acordate alte trei distincții:

Premiul „Ion Baciu” pentru cea mai bună teză de doctorat din anul universitar 2020-2021 a fost acordat doctorului Marius Emil Rusu, pentru teza „Analytical and biological studies of several bioactive compounds of the most used tree nuts and the positive impact on health (Studii analitice și biologice ai unor compuși bioactivi din sâmburi și impactul pozitiv asupra sănătății)”. 

Premiul pentru administrație a fost acordat Directorului General Adjunct Administrativ, Ec. Liviu Lazea, pentru implicarea deosebită în organizarea administrativă a universității în perioada pandemiei COVID-19, precum și a evenimentelor importante ale universității: examenul de admitere, ceremoniile de absolvire și concursul de rezidențiat. 

Marele Premiu „Iuliu Haţieganu” i-a fost acordat, de către rectorul universității, domnului prof. dr. Sorin-Marian Dudea, Disciplina Radiologie, pentru implicarea deosebită în viața universității: elaborarea Cartei Universității, organizarea examenului de admitere în ultimii 20 de ani, în cadrul comisiei de elaborare a subiectelor, precum și pentru implicarea în organizarea concursului național de rezidențiat.

“Este extrem de important ca o universitate să îşi recunoască şi să își răsplătească valorile. Realizărilor colegilor și studenților noştri ne onorează şi totodată constituie brandul universității noastre. Imaginea, performanța, competitivitatea și recunoașterile de înalt nivel sunt rezultatul implicării şi muncii depuse de fiecare membru al comunității noastre academice. Fiecare dintre noi jucăm un rol important în evoluția școlii medicale și nu există limite pentru următorul secol al acesteia, dacă îi inspirăm, la rândul nostru, pe alții să facă la fel.”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Zilele UMF „Iuliu Haţieganu”, un eveniment cu tradiție, se desfășoară la fiecare final de an. Timp de o săptămână, se organizează o serie amplă de evenimente științifice, educaționale, sociale și artistice, la care este invitată să participe întreaga comunitate academică. În 2021, Zilele UMF „Iuliu Haţieganu” au loc între 6 și 12 decembrie.

CITEȘTE ȘI:

Dan Eniu, chirurg oncolog și profesor UMF Cluj: „1 din 8 femei fac cancer de sân.” Ce măsuri de prevenție poți lua și cum îți afectează stilul de viață sănătatea?

UMF Cluj se află printre primele 1000 de universități din lume, în World University Rankings 2022

Ultimele Stiri
abonare newsletter