Educație
Noi schimbări în educație: Fără medii semestriale, fără teze obligatorii
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni schimbările din educație. Astfel, se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar anul școlar se va încheia cu o singură medie generală.
Elevi la scoala. Sursa foto: depositphotos.com
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni că se va renunţa la mediile semestriale, la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale şi că va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar.
"La acest moment este în curs de finalizare întâlnirea pentru dialog social între Ministerul Educaţiei şi toţi partenerii de dialog pentru a se definitiva Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, astfel încât mâine aceste modificări să îmbrace forma unui ordin de ministru al Educaţiei şi să fie transmise spre publicare în Monitorul Oficial. Structura anului şcolar este deja cunoscută, este deja publicată în Monitorul Oficial iar modificarea esenţială care a fost deja agreată, discuţiile sunt în curs, este aceea că se renunţă la mediile semestriale, se renunţă la obligativitatea susţinerii tezelor semestriale, va fi necesară o singură medie generală la finalul anului şcolar, iar profesorul va avea mult mai multă autonomie în scopul unei evaluări ritmice pe parcursul întregului an şcolar", a spus ministrul într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, s-a agreat împreună cu partenerii de dialog social ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N+3, unde N reprezintă numărul de ore alocate la o disciplină într-o săptămână.
"Au fost mai multe variante de lucru, s-a agreat ca numărul minim de note pentru o disciplină să fie egal cu N+3, unde N este numărul de ore alocate săptămânal pentru o anumită disciplină. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână, într-un întreg an şcolar vor fi necesare cel puţin 5 note", a explicat Cîmpeanu.
A fost stabilită şi "poziţionarea vacanţei" din luna februarie.
"A fost stabilită poziţionarea vacanţei mobile din luna februarie în întreg sistemul naţional de învăţământ. Sunt 30 de judeţe care au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână, sunt zece judeţe care au decis ca vacanţa să fie în cea de-a doua săptămână a lunii februarie. Este vorba de judeţele Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Teleorman şi Prahova. Bucureşti şi Suceava au decis ca săptămâna de vacanţă din februarie să fie în cea de-a doua săptămână", a spus Sorin Cîmpeanu.
Structura anului școlar 2022-2023
Cursurile anului școlar 2022-2023 încep la dată de 5 septembrie 2022.
Anul școlar 2022-2023 se structurează astfel:
- cursuri - de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță - de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- cursuri - de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță - de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- cursuri - de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
- vacanță - o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6-26 februarie 2023;
- cursuri - de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță - de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- cursuri - de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță - de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Programul național „Școală altfel“ și Programul „Săptămâna verde“ se desfășoară în perioada 27 februarie-16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, decise de fiecare unitate de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.
CITEȘTE ȘI: