Electric Castle

Electric Castle, ziua 0. Peste 29.000 de festivalieri s-au bucurat de primele concerte, dar și de prima ploaie

Ziua de miercuri, 19 iulie, a adus debutul celei de-a 9-a ediții a Electric Castle, pentru cei peste 29.000 de spectatori sosiți, deja, la Bonțida, chiar și de la mii de kilometri distanță.

Peste 29.000 de festivalieri s-au bucurat de primele concerte. FOTO: Organizatori Electric Castle Peste 29.000 de festivalieri s-au bucurat de primele concerte. FOTO: Organizatori Electric Castle

 

 


Prima zi a festivalului a însemnat redescoperirea domeniului Banffy, cu toate surprizele pregătite de organizatori și, de dragul tradiției, prima ploaie, scurtă dar suficientă pentru a păstra atmosfera proaspătă până târziu în noapte.

 


monitorulcj.ro vă oferă zilnic cele mai noi informații despre festivalul Electric Castle. Consultă secțiunea „Electric Castle” de pe monitorulcj.ro ca să fii la curent cu toate noutățile legate de festival.

Reel Party by BT, petrecerea de „încălzire” a festivalului, a umplut spațiul din fața scenei Hangar cu oameni dansând pe cele mai populare piese din social media, mixate de DJ Yoda. O parte dintre acestea s-au regăsit și în cele peste 10.000 de stories postate Home sweet home, mesajul care i-a întâmpinat pe festivalieri pe panoul ce a devenit, oficial, cel mai instagramabil loc din festival. Remixul „The Next Episode”, care i-a adus DJ-ului San Holo peste 300 de vizualizări pe Youtube, s-a auzit și în show-ul susținut de artistul olandez, pe aceeași scenă.


Începând de joi, toate cele 12 scene ale festivalului se deschid, iar primii headliners vor fi prezenți pe mainstage. După 4 zile de călătorie dinspre Africa de Sus și 14 ore de montaj pe scena din Bonțida, echipa lui George Ezra este pregătită să ofere un show complet, începând ora 22:00. Tot pentru prima data în România, artistul multi-premiat cu Grammy Macklemore, aduce un album nou-lansat și un show de neratat la miezul nopții.

Printre cei mai importanți artiști ai zilei sunt și The HU, pionierii scenei muzicale mongole, trupa americană de darkwave Boy Harsher, Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, care promite să fie o revelație a acestei ediții pe scena Backyard.


Se dă startul și EC Talks by E.On care, unde Alexandru Negrea, trainer în digital marketing care deschide discuția despre Inteligența Artificială în marketing și comunicare, iar Dumitru Gorzo, artistul care stârnește controverse prin viziunea sa parodică asupra problemelor societății românești. Programul complet al EC Talks este disponibil pe site-ul festivalului

Bilete de o zi pentru cea de-a 9-a ediție a Electric Castle sunt în continuare disponibile pe www.electriccastle.ro.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Nu ar fi fost Electric Castle fără ploaie! Festivalierii au continuat distracția în ciuda vremii capricioase - VIDEO

abonare newsletter