Externe

Închisoare pe viață pentru „demonul” care a intrat cu mașina într-o paradă de Crăciun. Judecător: „Sincer, o meritați”

Un bărbat care a ucis şase persoane intrând cu maşina în mulţime în timpul unei parade de Crăciun în SUA în 2021 a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă.

Un bărbat care a ucis şase persoane intrând cu maşina în mulţime în timpul unei parade de Crăciun în SUA în 2021 a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă/ FOTO: captură ecran video nbcnews.com Un bărbat care a ucis şase persoane intrând cu maşina în mulţime în timpul unei parade de Crăciun în SUA în 2021 a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă/ FOTO: captură ecran video nbcnews.com

 

 


Un bărbat care a ucis şase persoane intrând cu maşina în mulţime în timpul unei parade de Crăciun în SUA în 2021 a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată.

 

Darrell Brooks, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit vinovat în octombrie, de un juriu, de omoruri intenţionate, punerea în pericol a vieţii altora şi fugă de la locul faptei, între altele.


Judecător: „Sincer, o meritați”

Pentru aceste fapte, judecătoarea Jennifer Dorow a pronunţat cea mai dură sentinţă, la capătul a două zile de audieri intense într-un tribunal din Waukesha, în nordul SUA. „Sincer, o meritaţi”, a spus ea.

„Există multe circumstanţe agravante în acest dosar de care trebuie să se ţină cont”, a adăugat ea, oferind ca exemplu „dispreţul” lui Darrell Brooks faţă de viaţă şi reguli, dar şi „absenţa unor remuşcări” sau antecedentele penale.


Cu o zi în urmă, răniţii au vorbit în instanţă despre trauma şi suferinţele la care le-a supus cel pe care l-au calificat drept „demon”. Rudele sale au luat apoi cuvântul în favoarea sa. Invocând problemele psihice ale fiului său, mama sa a spus că ar fi mai potrivit ca el să fie internet într-o instituţie medicală.

Darrell Brooks a afirmat miercuri că „îi pare rău”, într-o pledoarie lungă şi incoerentă, şi că nu înţelege de ce a comis faptele. Dar, aşa cum a făcut de mai multe ori în timpul procesului, el a întrerupt-o pe judecătoare, a refuzat să tacă sau să se aşeze, astfel încât a fost transportat într-o încăpere adiacentă pentru finalul audierii.


„Poate că aveţi probleme mintale, tulburări bipolare sau traumatisme din copilărie, dar acestea nu sunt un motiv pentru actele dvs. de la 21 noiembrie 2021”, a comentat judecătoarea. 

În ziua respectivă, Darrell Brooks a intrat cu maşina în mulţime la Waukesha, în Wisconsin, unde avea loc parada anuală de Crăciun, la scurt timp după ce a fost implicat într-o ceartă conjugală în apropiere. În cursa sa nebunească, el a ucis şase persoane, printre care şi un copil, şi a făcut zeci de răniţi. „A decis să nu îşi controleze furia” şi „să intre fără discernământ în mulţime, unde nu a afectat una sau două persoane, ci 68”, a declarat judecătoarea, care s-a declarat extrem de emoţionată de evocarea a ceea ce ea a calificat drept „carnagiu”.


 

CITEȘTE ȘI:

Bărbatul care le-a răpit și violat pe cele două surori din Brașov era condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol

Ireal! Un fost oficial ONU, condamnat la 15 ani de închisoare. A drogat şi violat femei timp de 20 de ani, când se afla în misiuni

Ultimele Stiri
abonare newsletter