Externe

Peste 70% dintre angajații din întreaga lume, în pericol din cauza schimbărilor climatice

Peste 70% dintre lucrătorii de pe plan mondial sunt expuşi la riscuri legate de schimbările climatice, care provoacă sute de mii de decese anual, a atenţionat luni Organizaţia Mondială a Muncii (OIM).

Peste 70% dintre lucrătorii de pe plan mondial sunt expuşi la riscuri legate de schimbările climatice, care provoacă sute de mii de decese anual/ Foto: pixabay.com Peste 70% dintre lucrătorii de pe plan mondial sunt expuşi la riscuri legate de schimbările climatice, care provoacă sute de mii de decese anual/ Foto: pixabay.com

 

 


Peste 70% dintre lucrătorii de pe plan mondial sunt expuşi la riscuri legate de schimbările climatice, care provoacă sute de mii de decese anual, a atenţionat luni Organizaţia Mondială a Muncii (OIM), adăugând că guvernele vor fi nevoite să ia măsuri, în condiţiile în care aceste cifre continuă să crească, a consemnat Reuters, citat de Agerpres.ro

 


Muncitorii, şi mai ales cei mai săraci din lume, sunt mai vulnerabili decât populaţia în general la pericolele manifestărilor climatice extreme ca valurile de arşiţă, seceta, incendiile sau uraganele, aceştia fiind de multe ori primii expuşi la astfel de fenomene sau pe perioade mai îndelungate şi cu intensitate mai mare.

Guvernele şi angajatorii, constrânşi să-şi protejeze angajaţii

În condiţiile în care schimbările climatice se accelerează, guvernele şi angajatorii sunt constrânşi să-şi protejeze angajaţii, mai afirmă OIM.


„Un număr şocant de lucrători sunt deja expuşi la locul de muncă pericolelor legate de schimbările climatice şi aceste cifre nu vor face decât să se crească, probabil”, conchid autorii raportului privind „Asigurarea siguranţei şi sănătăţii la muncă într-un climat în schimbare”.

„În contextul în care riscurile evoluează şi se intensifică, va fi necesar să se reevalueze legislaţia existentă sau să se stabilească noi reglementări şi directive”, potrivit raportului.


Unele ţări au sporit măsurile de protecţie a lucrătorilor împotriva căldurii, cum este cazul Qatarului, ale cărui politici au fost criticate înaintea campionatului mondial de fotbal din 2022. Proporţia lucrătorilor de pe plan global expuşi la cel mai răspândit risc, creşterea temperaturilor, a crescut cu circa 5 puncte procentuale în ultimele două decenii, ajungând la 70,9%, se arată în raport.

De multe ori diferite pericole climatice coexistă, creând un „cocteil de riscuri”, notează documentul, radiaţiile ultraviolete şi poluarea aerului afectând, de exemplu, fiecare din ele 1,6 miliarde de oameni. Întrucât un muncitor poate fi expus mai multor pericole simultan, a menţionat un purtător de cuvânt al OIM, este imposibil să se calculeze exact proporţia expusă la risc din forţa de muncă globală de 3,4 miliarde de oameni.


Riscurile legate de climă includ contractarea unor boli cum sunt cancerul, disfuncţii renale sau afecţiuni respiratorii, ce pot provoca moartea sau dizabilităţi permanente. Cel mai letal risc este legat de poluarea aerului, care provoacă anual aproximativ 860.000 de decese asociate cu munca în rândul celor care lucrează în exterior. Căldura excesivă provoacă anual 18.970 de decese asociate cu activitatea profesională, iar radiaţiile UV ucid 18.960 de oameni, provocând cancer de piele, menţionează raportul.

„Impactul cel mai mare îl vor resimţi cei mai săraci dintre oamenii muncii, cei care lucrează în economia informală, lucrătorii sezonieri şi cei din întreprinderi mici şi mijlocii”, notează OIM.

 Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Firme de construcții din Cluj, amendate cu sute de mii de lei pentru „munca la negru” și lipsa măsurilor corespunzătoare de protecție

Sporurile bugetarilor pentru condiţiile de muncă, incluse în salariul de bază. Proiect controversat, adoptat tacit în Senat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter