Externe
Activistul Julian Assange, eliberat din închisoare după cinci ani de detenție
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost eliberat din închisoare după 5 ani de detenție, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției cu justiția americană, și a părăsit Marea Britanie.
Julian Assange, eliberat din închisoare după 5 ani de detenție|Foto: Wikileaks
Australianul în vârstă de 52 de ani a părăsit luni dimineaţa închisoarea Belmarsh şi a fost eliberat de justiţia britanică pe aeroportul Stansted din Londra în cursul după-amiezii, de unde s-a îmbarcat într-un avion şi a părăsit Marea Britanie, potrivit WikiLeaks,
În total Assange a adunat 18 capete de acuzare, aceasta însemnând că ar fi putut fi condamnat până la 175 de ani de închisoare în temeiul Legii privind spionajul.
Urmărit penal pentru publicarea a peste 700.000 de documente confidențiale
Julian Assange este urmărit penal de serviciile Americane pentru că a făcut publice începând cu anul 2010, peste 700.000 de documente confidențiale care vizează activități militare și diplomate americane predominante în Irak și Afganistan. Printre aceste documente se numără și o înregistrare în care civili și doi jurnaliști Reuters au fost uciși de gloanțele unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.
CITEȘTE ȘI:
Malta refuză extrădarea lui Paul Phillipe al României, condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”. Se cere intervenția Curții de Justiţie a Uniunii Europene.
Activistul a avut-o complice pe soldatul american Chelsea Manning, care a fost condamnată la 35 de ani de închisoare în 2013, din care a executat doar 7 datorită comutării pedepsei de către fostul președinte american Barack Obama.
Acest acord de recunoaștere a vinovăției intervine cu două săptămâni înainte de o altă audiere crucială în fața instanțelor britanice. La 9 și 10 iulie, instanța trebuia să examineze recursul lui Julian Assange împotriva extrădării sale în Statele Unite.
Guvernul britanic a aprobat extrădarea fondatorului WikiLeaks în iunie 2022, dar doi judecători britanici i-au acordat acestuia în luna mai dreptul de a face apel împotriva extrădării.
Julian Assange a fost arestat în anul 2019 de poliția britanică după ce a petrecut șapte ani în ambasada ecuadoriană din Londra. Prin această acțiune el a evitat extrădarea în Suedia pentru o anchetă de viol clasată în același an.
Din 2019 până în prezent, au existat din ce în ce mai multe apeluri pentru ca președintele american Joe Biden să renunțe la acuzațiile împotriva lui Assange. Președintele american a luat în considerare o solicitare oficială în această privință făcută de Australia, fapt ce sporește speranțele în rândul susținătorilor fondatorului WikiLeaks.
Articol scris de Aurel-Constantin Bîrliba
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: