Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că extinderea NATO către Finlanda şi Suedia nu este o problemă pentru Rusia, cu excepţia cazului în care ea va include şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul acestor ţări, transmit agenţiile AFP şi EFE.
Europenii din țările mai pro-ruse, cum sunt Bulgaria și Slovacia, încep să adopte o atitudine tot mai ostilă față de refugiații din Ucraina, după un val de simpatie arătat la izbucnirea crizei.
România susține un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, pachet de care „avem nevoie acum”, spune şeful diplomaţiei române.
Ucraina poate să câştige războiul împotriva Rusiei, care „nu se derulează aşa cum a prevăzut Moscova”, a estimat duminică secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP.
Ucrainenii sunt frații noștri. Din fericire, Cel de Sus m-a ajutat și m-a ferit să iau parte la acțiuni militare directe împotriva Ucrainei”, a declarat astăzi Marat Gabidullin, fost comandant în armata mercenară Wagner, într-un interviu acordat Ioanei Bâldea Constantinescu, jurnalist și Brand Manager al Editurii Corint.
Ambasadorul României în Rusia, Cristian Istrate, a fost convocat vineri la sediul Ministerului rus de Externe, unde i s-a transmis o notă privind declararea a zece angajaţi ai misiunii diplomatice române la Moscova 'personae non gratae'.
Curtea Constituţională din Columbia a autorizat sinuciderea asistată pentru persoanele cu boli grave sau incurabile, sub supravegherea unui medic, o premieră în America Latină.