Monitorul Cartierelor

Demolarea garajelor din cartiere va continua. Boc: „Mai mult spațiu pentru cetățeni, nu pentru mașini, aceasta e filosofia orașelor noi”.

Proiectul de desființare a garajelor din cartierele Clujului va continua, pentru a oferi mai multe spații pentru cetățeni.

Desființarea garajelor din cartiere/Foto: Emil Boc Facebook.com Desființarea garajelor din cartiere/Foto: Emil Boc Facebook.com

 

 


Până în iulie 2023, în cartierele Clujului au fost desființate peste 5.600 de garaje. În continuare, însă, multe dintre acestea au rămas în picioare, iar administrația locală anunță că odată cu rezolvarea aspectelor juridice, acestea vor fi desființate. Procesul este unul anevoios, în condițiile în care terenurile au făcut în trecut subiectul retrocedărilor. 

 


Potrivit edilului Emil Boc, garajele vor dispărea treptat. 

„Garajele trebuie să dispară din Cluj-Napoca pentru a putea crea spații pentru clujeni. Ele vor fi eliminate pas cu pas, respectând legea. Din nefericire, în perioada postcomunistă în care s-au retrocedat terenuri, cu terenuri de sub garaje care fac subiectul retrocedării, iar acolo nu poți să intervii cu buldozerul, pentru că nu mai e proprietate publică, e proprietate privată și aceasta trebuie expropriată sau găsite alte soluții”, a explicat Emil Boc, vineri, în cadrul unei intervenții radio locale. 


Numărul mare de mașini din Cluj-Napoca poate fi explicat prin creșterea nivelului de trai. Însă pentru diminuarea poluării din municipiu, folosirea mașinii va fi descurajată. 

CITEȘTE ȘI: 
La Cluj, 200.000 de mașini se „bat” pe 40.000 de locuri de parcare. Tarcea: „Nu putem interzice clujenilor să își cumpere mașină”

„Trebuie să avem o altă logică de rezolvare a problemelor, care să aducă mai mult spațiu pentru cetățeni, nu pentru mașini, aceasta este filozofia orașelor noi. 


Pentru că oricât de mult spațiu ai lua de la oameni, pentru a le oferi mașinilor, nu va fi suficient. Numărul de mașini crește exponențial, ca urmare a creșterii nivelului de trai. Așa ajungem să ne sufocăm. Logica de a achiziționa tot mai multe mașini, nu e logica prin care putem avea un oraș fără poluare. Cifrele statistice arată că la nivelul Uniunii Europene anual sunt înregistrate circa 400.000 de decese prmature cauzate de poluare. Interesul public trebuie să primeze, de aici apare uneori și disputa cu proprietarii în ceea ce privește exproprierea”, a declarat Emil Boc.

Proiectul de demolare a garajelor a fost inițiat în 2018 și vizează restructurarea și regenerarea urbană în cartierele municipiului Cluj-Napoca pentru creșterea calității vieții cetățenilor prin îmbunătățirea spațiului urban.


 Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Autobuze școlare, în fiecare cartier al Clujului. 200.000 de mașini, scoase din trafic anul trecut de transportul pentru elevi!

Peste 5.600 de garaje desființate în cartiere. Când începe demolarea pe strada Mehedinți? „Procesul va continua”

Ultimele Stiri
abonare newsletter