Monitorul Cartierelor

Loc de joacă, pericol public în Someşeni

Pe strada Timişului, în zona blocurilor cu locuinţe sociale, locul de joacă pentru copii este un adevărat pericol public.

Un cititor ne-a trimis câteva fotografii în care se observă că pe platforma din partea de sus a toboganului nu este nicio balustradă sau orice alt sistem care să îi protejeze pe copii. Aceştia oricând ar putea să cadă, înălţimea respectivă fiind foarte periculoasă pentru un copil. Mai mult, vopseaua de pe aparatele de joacă este atât de roasă încât a rămas doar rugina.

Monitorul de Cluj a semnalat de nenumărate starea jalnică în care se află unele locuri de joacă pentru copii şi faptul că unele aparate sunt un adevărat pericol pentru cei mici.


Până când angajaţii Primăriei Cluj-Napoca se vor sesiza şi vor remedia problemele din locurile de joacă, părinţii trebuie să fie cu ochii în patru unde îşi lasă copiii să se joace.

Articol scris de Laura Şugar

Ultimele Stiri
abonare newsletter