Monitorul Cartierelor

Deal plin de deșeuri, aproape de centrul Clujului. „Este pur și simplu un morman de gunoaie”

Un deal din cartierul Mărăști, nu departe de centrul Clujului, arată deplorabil. Tot versantul e acoperit cu gunoaie și resturi vegetale.

 

 


Problema a fost semnalată pe rețelele de socializare de Adriana Cristian, consilier local din partea Alianței USR-Plus, care spune că a trimis deja două sesizări la Primărie, primind și răspuns că problema a fost rezolvată.

 


În realitate, situația a rămas aceeași. Terenul este proprietate privată, primăria arătând în răspunsul la sesizări că proprietarul a fost amendat și s-a dispus salubrizarea zonei de către acesta în termen de 10 zile, însă fără rezultate.


„Am două sesizări și două răspunsuri, cum că problema s-a rezolvat. Vreau să vă arăt cum arată. În vară, făceam poză exact acestui geamantan, care era acolo. Tot dealul acesta este plin de gunoaie, este în centrul Clujului. Este pur și simplu un morman de gunoaie, s-ar putea ca cineva să și locuiască acolo. Am primit răspunsuri, că proprietarii au fost amendați și s-a dispus ca aceștia să salubrizeze zona în 10 zile. Suntem între strada Semenicului și strada Năsăud. Tot dealul e plin de gunoaie, de locuri neamenajate. Lucrurile pot și trebuie să se întâmple mai bine”, a transmis Adriana Cristian, într-o postare pe Facebook.

CITEȘTE ȘI


Colectare selectivă în dorul lelii. Gunoaiele selectate, adunate la grămadă, la Cluj VIDEO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter