Monitorul Cartierelor

Chirurg, prins în flagrant în timp ce primea mită de 10.000 lei pentru o operație

Un medic chirurg a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce ar fi luat bani de la rudele unui pacient pentru a efectua o operaţie la un spital de stat.

 

 


Un medic chirurg din Braşov a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce ar fi luat bani de la rudele unui pacient pentru a efectua o operaţie la un spital de stat, susţin surse apropiate anchetatorilor.

 


Conform acestora, ar fi vorba despre chirurgul cardiovascular Sorin Baloş care ar fi fost surprins de anchetatori luând 8.000 de lei de la rudele pacientului operat, după ce, anterior, ar mai fi primit 2.000 de lei.

Informaţia a fost, de altfel, mediatizată şi de poliţistul Marian Godină care, pe pagina sa de facebook a anunţat că a sfătuit o rudă a pacientului respectiv să se adreseze organelor competente.


„Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele şi să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune şi i-am zis să nu cumva să dea înapoi şi să aibă încredere. Nu a dat, iar azi (marţi-n.r.) s-a dus să dea bănuţii domnului doctor. Pe hol aşteptau câţiva 'pacienţi' care au intrat în cabinet nepoftiţi, imediat după tranzacţie. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conştiinţa în locul meu? Pe mine nu”, a postat Godină pe Facebook.

Conform mesajului trimis poliţistului de către ruda pacientului, cardiologul ar fi solicitat suma de 10.000 de lei pentru „personalul participant la operaţie”.


CITEȘTE ȘI:

Medic clujean, cercetat de DNA pentru luare de mită în formă continuată

 


Excursii la Paris și Las Vegas, mită mascată pentru medici oncologi

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter