Național

Românii între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar. Câți bani vor primi?

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat un proiect de stagiu militar voluntar pentru tinerii din România. Aceștia vor primi și o sumă de bani lunară pe timpul pregătirii militare.

Românii între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar / Foto: Facebook - Ministerul Apărării Naționale Românii între 18 și 35 de ani se vor putea înscrie într-un stagiu militar voluntar / Foto: Facebook - Ministerul Apărării Naționale

 

 


În cadrul unei emisiuni la Antena 3, ministrul Apărării Vasile Dîncu a anunțat un proiect de stagiu militar voluntar destinat românilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

 


Tinerii care vor urma acest stadiu vor primi o soldă (salariu lunar acordat unui militar).

Ministrul Apărării spune că deja există multe persoane interesate să aibă o pregătire militară minimă.


„Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200. Se vor mai înscrie probabil între timp, dar am găsit şi o altă formulă: aceea de stagiu militar voluntar, pentru că şi în urma acestui război, am văzut prin reacţiile pe social media, pe TikTok, unde suntem foarte activi. Avem tineri în sistemul nostru de relaţii publice şi comunicare şi comunică destul de bine şi în aceste reţele de socializare ale tinerilor, exisă o dorinţă a oamenilor de a face totuşi o pregătire militară minimă”, a spus Dîncu la Antena 3.

Maximum de pregătire militară ar fi de patru luni.


Banii pe care tinerii îi vor putea primi s-ar încadra între 1.500 și 2.000 de lei lunar:

„Cred că în această toamnă o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere”, a mai anunţat Vasile Dîncu.

CITEȘTE ȘI:

O nouă campanie de recrutare pentru rezerviști voluntari în Armata României. Peste 800 de locuri puse la dispoziție

Duşa cere reintroducerea stagiului militar, însă tinerii nici nu vor să audă. Metodele inedite prin care se FENTA armata: De la tăierea degetului până la simularea nebuniei

Ultimele Stiri
abonare newsletter