Național

Un autocar cu 42 de oameni la bord a luat foc în mers, în Timișoara. De la ce a pornit incendiul? FOTO

Un incendiu a izbucnit, marți, la un autobuz care transporta 42 de muncitori, în Timișoara.

Un incendiu a izbucnit, marți, la un autobuz care transporta 42 de muncitori, în Timișoara/ Foto: opiniatimisoarei.ro Un incendiu a izbucnit, marți, la un autobuz care transporta 42 de muncitori, în Timișoara/ Foto: opiniatimisoarei.ro

 

 


Un autobuz care transporta mai multe persoane a luat foc, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, incendiul izbucnind de la sistemul de climatizare al autovehiculului, potrivit ISU Timiş.

 


Poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că pe strada Ovidiu Cotruş ar fi izbucnit un incendiu la un autobuz care transporta mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu echipajele medicale şi pompierii, care au stins incendiul.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autobuz în care se aflau 42 de persoane, iar la un moment dat, din cauza unor defecţiuni tehnice, a izbucnit un incendiu la autobuz, rezultând doar pagube materiale. Călătorii au fost evacuaţi în siguranţă, nefiind înregistrate victime”, a transmis Biroul de presă al Poliţiei Timiş.


Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Incendiul s-a manifestat la instalaţia de climatizare a autobuzului. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Un incendiu a izbucnit la un depozit de fier vechi din Alba Iulia. Locuitorii au primit mesaje RO-ALERT. FOTO

Tragedie. O biserică din Borșa a fost cuprinsă de flăcări, în ziua de Florii. Incendiul devastator a mistuit lăcașul de cult

Ultimele Stiri
abonare newsletter