Național

Un bărbat din județul Argeș și-a omorât tatăl și a fugit într-o pădure. Totul ar fi pornit de la o ceartă.

Un bărbat din Argeș, suspectat că şi-a omorât tatăl şi apoi a fugit, a fost prins de poliţişti într-o pădure, în noaptea de luni spre marţi.

| Foto: pixabay.com | Foto: pixabay.com

 

 


Un bărbat din comuna argeşeană Dârmăneşti, suspectat că şi-a omorât tatăl şi apoi a fugit, a fost prins de poliţişti într-o pădure, în noaptea de luni spre marţi.

 


Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, victima, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui conflict spontan.

„În seara zilei de 01 iulie a.c., în jurul orei 22,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la o stare conflictuală, pe raza comunei Dârmăneşti, în urma căreia tatăl ar fi fost lovit de fiul acestuia. La faţa locului au fost direcţionaţi poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, precum şi un echipaj medical. Din păcate, bărbatul de 60 de ani, ce prezenta leziuni, a fost declarat decedat”, se arată în comunicat.


Conform aceleiaşi surse, presupusul agresor a fugit înspre zona împădurită din apropierea locuinţei. Poliţiştii care au intervenit la eveniment au scotocit zona, către locul evenimentului fiind trimise mai multe patrule din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung.

„Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni au reuşit să îl identifice pe bărbatul bănuit de săvârşirea agresiunii, la o construcţie situată la aproximativ un kilometru de locul faptei”, precizează IPJ Argeş.


Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, care, împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, desfăşoară cercetări pentru clarificarea modului în care a avut loc agresiunea.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Crimă oribilă! Un bărbat și-a ucis iubita în vârstă de 17 ani, apoi s-a sinucis.

O crimă odioasă zguduie din nou o comunitate. Mamă și fiica de 4 ani răpite și ucise - VIDEO

abonare newsletter