Opinii

Așa arată presa pe placul PSD! - FOTO

Mereu atentă la inițiativele mai-marilor politici, mereu binevoitoare, ba chiar săritoare și îndatorată, iată cum arată presa aservită puterii.

Cei care mai țin minte cum arată presa de dinainte de 1989, însă nu doar aceia, se vor fi mirat citind ediția de luni, 16 martie, a unuia dintre cotidianele locale. O scurtă trecere în revistă a câtorva dintre articolele mai importante din acest ziar ne pot face o imagine destul de limpede a felului în care ar trebui să arate publicațiile pe placul puterii, respectiv a PSD.

„Situația creată de blocajul preluării și depozitării reziduurilor menajere (...) a generat o adevărată stare de urgență, mai ales că temperaturile în creștere” șamd. Deci, în această situație, notează cronicarul care pare să-și fi făcut ucenicia la „Scînteia”, „vicepreședintele CJC, Ioan Oleleu, a răspuns multor întrebări adresate de primarii microregiunii”. Și așa mai departe.


Vizita tovarășului de la județ deschide prima pagină a cotidianului și continuă, pe o altă treime de pagină de ziar, în interiorul ediției. Din prima pagină ne privește ager tovarășul Oleleu, iar în interior e o atmosferă tovărășească de muncă: toți factorii de răspundere stau la masă cu caiete și creioane și notează și notează și notează...

Tot din interiorul ediției amintite, răzbate o altă veste bună: „Weekend activ pentru consilierul județean Vasile Sălătioan”. Consilierul Sălătioan este un vașnic membru al Partidului (Social Democrat), care nu are răgaz nici măcar în weeekend. El, ne înștiințează ziarul, e „responsabil” și „întreprinde în slujba comunității”. El „socotește prioritățile” și are „inițiative în slujba cetățenilor”. Șamd.


Veștile bune însă nu se termină aici. E momentul să aflăm și că „Din inițiativa deputatului Itu, toți angajații Poliției Locale vor avea dreptul la normă de hrană”. Deputatul Itu, și el de la Partid. Cel de la putere.

Cel mai probabil că așa arată presa pe placul PSD: mereu atentă la inițiativele mai-marilor politici, mereu binevoitoare, ba chiar săritoare și îndatorată. Pentru că – nu-i așa? (o spune chiar redactorul șef în editorialul de luni) – „Ce ție nu-ți place...”

Ultimele Stiri
abonare newsletter