Sala Polivalentă din Cluj-Napoca este una dintre cele mai importante investiții ale Primăriei orașului în ultimii ani. N-o să reiterez aici superlativele și oportunitățile pe care noua construcție le îndeplinește, în special, cele legate de capacitate, dotări, modernizare, adaptabilitate etc. E bună, e utilă, e frumoasă, a fost destul de scumpă, dar, cu chiu cu vai, s-a ridicat, cum spunea și primarul, integral din banii clujenilor.
Fenomenul migrației ilegale din Europa acestor zile ne arată, printre multe altele, cum un subiect de informație se transformă, obligatoriu, într-unul de analiză și interpretare. Deja ecranele, paginile de ziar și rețelele de socializare s-au umplut, până la refuz, de poze și filmulețe reprezentând, până la obsesie, una și aceeași realitate (valuri sumbre de emigranți),în registre diferite sau chiar opuse: ba al compasiunii umane, ba al primejdiei și invaziei prăduitoare, ba, pur și simplu, al surprizei și șocului. Aceste imagini, prin conținut și abundență, generează în public fie milă, fie teamă, fie senzația de saturație.
În urmă cu vreo 8-9 ani, țineam o cronică zilnică a evoluției bursiere românești și nu numai (intitulată „Roșu și verde”) într-un cotidian local. Era pe atunci o perioadă (mai) bună pentru presă (care-și permitea să fie la nivelul pretențiile unei asemenea rubrici specializate), și o etapă excelentă pentru bursă, care înregistra evoluții spectaculoase. O, tempora! O mores! Rubrica n-a ținut atât, dar în vreo 6-7 ani, cât a durat activitatea mea în acest sector, am văzut multe.
Întors dintr-o nu foarte lungă vacanță și deconectat (pe durata ei) de la toate problemele cotidiene, am crezut, în prima zi de la întoarcerea în România, că voi scrie tocmai despre această experiență (relativ scurtă, dar intensă), nu atât un jurnal clasic de călătorie (cum se mai face), cât un breviar de idei, impresii, comparații, sugestii etc. de natură „turistico-politico-filosofică” ce ar fi putut, gândeam eu, să intereseze, pe de-o parte, beneficiarii, iar pe de alta, organizatorii actului de turism și, de ce nu, responsabilii domeniului, într-un moment de vârf al sezonului estival. Jurnalistic vorbind, abordarea mi se părea în regulă.
Mi-am făcut un obicei (și vreau să-l păstrez) din a nu lăsa să treacă luna iulie fără a scrie măcar un rând despre două competiții sportive cu titlu de „regaluri” și mai mult decât atât. Din punctul meu de vedere, Wimbledon-ul englezesc și „Le Tour de France” fac parte din categoria evenimentelor de inspirație culturală, trecând, demult și în moduri diferite, granița ce desparte adrenalina competiției sportive propriu-zise de desfătarea oferită de actul cultural în sine.
Problema de drept referitoare la legalitatea hotărârilor de consiliu local care privesc ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare a fost ridicată de Avocatul poporului în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost dezlegată prin Decizia nr. 9/2015.
Cer, din capul locului, scuze acelei minorități, căci, fără îndoială, despre o minoritate este vorba, care va înțelege perfect și va accepta aserțiunea din titlu, recunosc, una dură și fără menajamente. Prin contrast, nu pot avea aceeași atitudine față de destinatarii direcți ai acestui articol, deopotrivă, victime ale acestui fapt social, dar și protagoniști și eroi negativi. Ei nu vor înțelege și, mai ales, nu vor accepta ideile vehiculate aici pentru că le sunt inconvenabile.
