Politică
Românii, pesimiști cu privire la viitor: doar un sfert cred că lucrurile merg într-o direcție bună, iar majoritatea rămân nostalgici după comunism
Un sondaj INSCOP relevă că românii sunt pesimiști cu privire la direcția în care merg lucrurile în țară, în timp ce majoritatea (cu excepția tinerilor) consideră că situația țării este mai rea acum decât în urmă cu peste 30 de ani.
Românii, pesimiști cu privire la viitor: doar un sfert cred că lucrurile merg într-o direcție bună, iar majoritatea rămân nostalgici după comunism. FOTO: Facebook/ Emil Boc
Sondajul de opinie intitulat Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României realizat de ISCOP relevă că majoritatea românilor crede că situația țării este mai rea acum decât în urmă cu peste 30 de ani, însă majoritatea tinerilor de 18-29 de ani crede că situația țării este mai bună acum; pe de altă parte, un procent de peste 43% dintre români este de părere că situația generală a României va fi mai bună peste aproape 30 de ani, în 2050 (57% dintre tinerii de 18-29 de ani cred că situația țării va fi mai bună în 2050).
Românii, pesimiști cu privire la viitorul țării
69,8% dintre români consideră că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcție greșită și doar 24,3% sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție bună. 5,9% dintre respondenți nu știu sau nu răspund. Sunt în medie mai optimiști decât restul populației în ceea ce privește direcția țării persoanele care declară că veniturile lunare le permit să aibă tot ce le trebuie fără să se restrângă de la nimic. Persoanele cu vârsta între 45 și 59 de ani, gulerele albastre, respectiv angajații la privat sunt în medie mai pesimiști decât restul populației în ceea ce privește direcția țării.
Întrebați ce cred despre situația generală din România, comparativ cu cea de acum 30 de ani, 54% dintre respondenți spun că este mai rea, 35,6% că este mai bună, 8,5% că este la fel, iar 1,9% nu răspund. Cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situația în România este mai bună decât în 1989 următoarele categorii: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, gulerele albe și persoanele care declară că veniturile lunare le permit să aibă tot ce le trebuie fără să se restrângă de la nimic. Persoanele cu venituri care nu le ajung nici pentru strictul necesar și persoanele cu educație primară cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situația din România este mai rea decât în 1989.
Mai puțin de jumătate din români cred că situația țării va fi mai bună în 2050
43,5% dintre români cred că peste 30 de ani, în 2050, situația țării va fi mai bună decât acum, 14,3% că va fi la fel, iar 34,5% că va fi mai proastă decât cea din prezent. Ponderea non-răspunsurilor este de 7,7%.
Sunt în medie mai optimiști decât restul populației în ceea ce privește situația țării în 2050 următoarele categorii: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educație superioară, gulerele albe și persoanele care declară că veniturile lunare le ajung ca să își cumpere și unele bunuri mai scumpe. Persoanele cu venituri care nu le ajung nici pentru strictul necesar și persoanele cu educație primară cred într-un procent semnificativ mai ridicat decât media că situația generală din România va fi mai proastă în 2050 decât acum.
Reforma administrativ teritorială, dorită de români
60,7% dintre români cred că o reformă administrativ-teritorială ar îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România, în timp ce 31,9% sunt de părerea contrarie, iar 7,4% nu știu sau nu pot aprecia.
În condițiile în care reforma administrativ-teritorială ar putea cuprinde posibilitatea unificării/comasării unor localități, 60,8% dintre respondenți consideră că reforma administrativ teritorială ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România. 35,3% sunt de părerea contrarie, iar 3,9% nu știu sau nu pot aprecia. Gulerele gri și locuitorii din regiunea Centru sunt categoriile socio-demografice în rândul cărora se înregistrează cele mai ridicate procente de acord cu ideea că administrativ teritorială ar putea îmbunătăți calitatea serviciilor publice din România în condițiile în care ar putea cuprinde posibilitatea unificării/comasării unor localități. Locuitorii Capitalei și cei din urbanul mic sunt cele mai sceptice categorii socio-demografice față de acestă idee.
59,9% dintre respondenți declară că ar avea o părere bună despre posibilitatea înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe, 34,4% că ar avea o părere proastă, iar 5,8% nu știu sau nu răspund. Tinerii sub 30 de ani tind să aibă o părere bună despre posibilitatea înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe într-o măsură mai mare decât restul populației. În rândul inactivilor pasivi și ai celor care nu au cont pe rețele sociale se înregistrează cele mai ridicate procente de respondenți care declară că ar avea o părere proastă despre posibilitatea înființării unor regiuni care să reunească mai multe județe.
Sondajul de opinie "Agenda România 2050. O conversație despre viitorul României – Ediția I" a fost realizat de INSCOP Research la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat și având drept parteneri academici Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea București, Universitatea Politehnică București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași. Primul sondaj de opinie, realizat în perioada 23 mai - 24 iunie 2022 pe un eșantion de 1.500 de respondenți, este împărțit în mai multe capitole care vor fi publicate succesiv în perioada următoare.
CITEȘTE ȘI: