Politică
OPINIE. Viorel Nistor: „Despre (in)cultura politică”
Absenteismul masiv la vot, respingerea partidelor politice, asociat cu refuzul oamenilor de a se înscrie într-un partid, neimplicarea civică, pe fondul așteptărilor exagerate din partea „celorlalți” (...) și altele sunt semne ale unei culturi politice și democratice incomplete, îndoielnice sau nefinalizate în cazul țării noastre.
Viorel Nistor
Absenteismul masiv la vot, respingerea partidelor politice, asociat cu refuzul oamenilor de a se înscrie într-un partid, neimplicarea civică, pe fondul așteptărilor exagerate din partea „celorlalți”, acceptarea/agreerea autoritarismului în dauna democrației, neîncrederea generalizată, fără justificare explicită (în sisteme, state, instituții, grupuri, persoane, media etc.), scăderea continuă a reputației democrației liberale (bazată pe libertăți, deci), izolarea (în „turnul de fildeș”) și marginalizarea (insularizarea) și altele sunt semne ale unei culturi politice și democratice incomplete, îndoielnice sau nefinalizate în cazul țării noastre.
Aceste constatări obiective (indicate de procesele de vot, de date statistice și de sondaje sociologice) sunt valabile atât în rândul populației mature, cât și, din păcate, în rândul tinerilor. Dacă în cazul celor mai în vârstă se poate imputa lipsa democrației, într-o bună parte a vieții lor, sau prostul exemplu mai apoi, în cazul tinerilor nu se putem invoca decât o educație deficitară și lacunară, inculcată noilor generații și practici politice defectuoase care nu au inspirat cele mai bune căi de urmat. Politica românească postdecembristă a fost „nesănătoasă” sau a fost chiar „bolnavă”, cum se exprima un proaspăt ministru demisionat, el însuși politician de vârf și pildă a acestui diagnostic maladiv.
Prin forța împrejurărilor și a preocupărilor zilnice, mă lovesc mereu de această realitate, a lipsei de apetență și de înțelegere față de politică, în general, și față de manifestările și înterpretările cotidiene ale acesteia, întrebându-mă neîncetat de ce și ce s-ar putea face pentru a schimba această stare nefirească. Căci nefiresc este să nu urmărești și să nu-ți înțelegi lumea în care trăiești, în acest fel, calea către frustrare și conflict fiind mereu deschisă. Lumea în care trăim este și acum, a fost dintotdeauna și va fi una politică, căci numai așa pot funcționa societățile și numai pe criterii de organizare și putere pot conviețui oamenii laolaltă. Asta ne spune istoria și nu avem decât să luăm la cunoștință, iar faptul că am ajuns (și noi) la stadiul democrației liberale (cel mai avansat, nu și perfect), ar trebui să fie un stimulent pentru a încerca s-o înțelegem așa cum este. Politica e rea, politica e bolnavă, politica e mizerabilă, politica noastră e nefrecventabilă, rău famată etc. auzi mereu și ți se pare destul pentru a o respinge. Dar dacă tu o respingi, din toate pozițiile și încheieturile, atunci cine s-o facă? Răspunsul realist: se va găsi tot timpul cineva și o va face prost și doar în favoarea lui! Aceasta este morala, simplă și esențializată, a absenței din politică a fiecărui cetățean în democrațiile liberale.
Pentru că interacționez zilnic cu tineri, cu ciclul liceal încheiat și cu lipsă tot mai accentuată de educație politică și democratică în background-ul lor (ignoranță pe care o au și și-o recunosc cu sinceritate și franchețe mulți dintre ei), îi întreb firesc cum își explică și care ar fi cauzele. În paranteză spun, cei mai buni, mai inteligenți și mai maturi dintre ei simt limpede acest deficit și încearcă (prin eforturi proprii, prin mijloace formale sau non-formale de educație) să-l compenseze (aceasta fiind cea mai mare speranță pe care aș putea s-o am de la exponenții viitorului). Evident că vectorii educaționali implicați sunt mai mulți (familie, școală, societate, generație, modele sociale, civice, culturale etc.), dar mulți dintre ei s-au referit la școala din amonte, în sensul că programa școlară ignoră (implicit și explicit) componenta politică, civică, democratică, iar profesorii nu vorbesc cu ei despre asta, evită subiectul politică, sub pretextul că la școală nu se face politică. Și nu pot să nu mă opresc aici: la acest nivel au ajuns profesorii din România încât, dacă explică elevilor politică și democrația și societatea modernă, să înțeleagă ei înșiși sau ceilalți că fac politică? Adică atât de puțin generoși, de puțin obiectivi, de părtinitori și de slabi în a-și disimula propriile preferințe politice au ajuns încât mai bine ocolesc cu totul subiectul ca unul neimportant, secundar, decât să-l explice? Devine de necrezut și de neiertat cum neajunsurile, proastele politici ale statului, partizanatul politic etc. să taie linii despărțitoare între părinți și copii, între profesori și elevi, între elite și popor, părând că nimeni nu-și mai înțelege menirea!
Iar dacă nimeni dintre cei care ar trebui să facă educația politică (cel puțin) a tinerilor, n-o fac (și n-o prea fac), unii (puțini) vor căuta singuri să și-o facă la timp (ca pe ceva necesar și indispensabil adaptării și schimbării), alții (ceva mai mulți) vor învăța semnificația politicii risipind, rătăcind și greșind, iar alții (cei mai mulți) se vor lăsa duși de val, alimentând grosul oportuniștilor (cu un comportament mimetic), al frustraților (al celor total dezorientați) și al revoltaților (protestatari sau emigranți).
Când educația formală se dovedește incompletă și insuficientă, e de văzut cine și cum face educația politică a tinerilor și e de interes, de pildă, ce fel de informare și inițiere politică fac influencerii, care sunt urmăriți și urmați, în general, în opiniile și concluziile lor de către Generația Z, de pildă, dar nu numai. Astfel, părinți, profesori, adulți și politicieni vor putea afla că se face „politica” generației pe Twitch (ce-o fi „Twitch politics”!), Instagram, Reddit, Tik Tok etc., că sunt influenceri care îmbină gamingul cu activismul politic de stânga (pe Hasan Piker și Steven Bonnell zis Destiny mi i-a confirmat fiul-meu, părând mirat că întreb despre ei) șamd. Rămâne de asemenea de interes ce „educație politică” fac la noi, pe canalele lor, Faiăr Silviu, Nichita sau Tudor Dunks. Încercăm să înțelegem, dar mi s-a părut interesantă și de urmărit inițiativa a doi tineri, un proiect simplu (dar și elaborat) de educație politică intitulat „Politica la minut”, desfășurat pe mai multe rețele sociale (Instagram, Tik Toc, dar și Facebook). E de revenit.
Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.
CITEȘTE ȘI:
