Politică
Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj: „PNL a inițiat un amplu pachet de măsuri pentru repatrierea și sprijinirea românilor din Diaspora”
Proiectul PNL are în vedere două mari linii de acțiune prin care este sprijinită Diaspora românească, acordarea unor facilități (fiscale, investiționale, administrative) pe care doresc să le ofere românilor din Diaspora care se întorc în țară, anunţă deputatul PNL de Cluj, Cristina Burciu.
| Foto: Cristina Burciu - Facebook
PNL a inițiat un amplu pachet de măsuri prin care încurajează întoarcerea românilor din Diaspora acasă și menținerea identității lor.
Potrivit deputatului PNL de Cluj, Cristina Burciu, una dintre măsuri este Programul „Prima investiție” și vizează sprijin pentru românii care vor să realizeze investiții mari, de peste 250.000 de euro.
„Românii care se întorc în țară vor avea acces prioritar la programele guvernamentale de stimulare a inițiativei private (Prima fermă, Prima livadă, Prima seră). Aceste programe prevăd finanțări între 10 și 100 de mii de euro pentru fiecare proiect și vor fi susținute din granturi guvernamentale. Totodată, societățile nou-înființate de cetățenii români repatriați în țară vor beneficia de scutirea de la impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri până la atingerea unui plafon de 500 de mii de euro. Asigurarea transportului (în containere) pentru repatrierea bunurilor cetățenilor români din țara de reședință, cu acoperirea costurilor pentru distanțe mai mari de 2 mii de kilometri. Tot în acest sens, vor fi acordate 3 bilete gratuite pentru persoanele care se repatriază în România”, a declarat Cristina Burciu.
CITEȘTE ȘI:
Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj: „PNL a eliminat impozitarea pensiilor sub 3.000 de lei”.
O altă măsură este instituirea Programului „Prima casă din Diaspora”, în care cetățenii români care lucrează în străinătate pot accesa credite pentru achiziția de imobile. Statul român va subvenționa dobânda pentru orice valoare care depășește DAE, pe o durată de 30 de ani.
Absolvenții școlilor românești din străinătate vor avea acces la liceele și universitățile din țară
Absolvenții școlilor românești din străinătate vor avea acces la liceele și universitățile din România pe locuri special rezervate și bugetate anual de către Ministerul Educației. În plus, se vor aloca burse pentru tinerii care vor să studieze în România, pe modelul burselor acordate pentru Republica Moldova și Ucraina.
Proiectul mai propune ca, în județele unde există un exod mai mare de 10% din totalul locuitorilor, aceste UAT-uri să aibă obligația de a înființa un Departament pentru Diaspora, care să asigure comunicarea oportunităților locale. Astfel de Departamente vor putea fi conduse de o persoană care a fost plecată în afara țării minim 2 ani de zile.
Pe de altă parte, măsurile includ susținerea de către statul român a acțiunilor de promovare a României la nivelul Diaspora. Pe această direcție, avem în vedere realizarea de școli, de evenimente culturale.
„De asemenea, statul va deschide consulate și centre ale ICR unde avem comunități importante de români. Proiectul PNL răspunde provocărilor demografice și economice cu care se confruntă România în prezent. Aceasta inițiativă legislativă are ca scop facilitarea întoarcerii și reintegrării cetățenilor români din diaspora.
Măsurile conținute în proiectul de lege vor genera o serie de avantaje pentru România: În plan economic, proiectul va duce la reducerea deficitului forței de muncă calificată în mai multe sectoare importante, va stimula antreprenoriatul (respectiv crearea de noi locuri de muncă), atragerea de noi investiții în sectoare precum agricultură, turism etc.
În plan social, proiectul va duce la revitalizarea comunităților. Mai mulți români se vor întoarce acasă și vor crește calitatea vieții prin experiența acumulată. În plan demografic, proiectul va contribui la creșterea populației active și la combaterea îmbătrânirii populației.În plan cultural și educațional, proiectul va contribui la promovarea identității naționale pentru copiii românilor reveniți, vor ajuta la păstrarea identității culturale și la integrarea acestora în societatea românească. Impactul bugetar al acestui proiect este de circa 2 miliarde de euro, iar PNL dorește ca acesta să fie aprobat cât mai rapid, până la finele anului în curs”, a adăugat Cristina Burciu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: