Politică

Deputaţii PSD de Cluj se întrec în averi

Deputatul social democrat Aurelia Cristea continuă să fie unul dintre cei mai bogaţi parlamentari clujeni. Aceasta nu şi-a trecut însă în declaraţia de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor şi cât a încasat anul trecut de la PAID SA, în dreptul acestei rubrici scriind doar „confidenţial conform contractului de mandat“.

Deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu Deputatul PSD de Cluj, Cornel Itu

Astfel, Aurelia Cristea are în proprietate trei terenuri, două intravilan şi unul extravilan. Unul dintre acestea este situat în comuna Negreni, satul Bucea, şi are o suprafaţă de 938 mp, unul la Cluj-Napoca, dobândit anul acesta, prin cumpărare, de 600 mp, şi unul de 2.500 mp, în comuna Călaţele. Cristea mai are trei case de locuit, dintre care una la Cluj-Napoca, dobândită anul acesta prin cumpărare şi un Audi A3 sport.  

Bijuterii şi ceasuri de 35.000 euro


Parlamentarul PSD deţine de asemenea, bijuterii, ceasuri şi obiecte de artă în valoare de 35.000 de euro. La rubrica bunuri înstrăinate, aceasta a trecut o casă pe care a vândut-o în luna februarie cu 550.000 euro. Aurelia Cristea are trei depozite bancare, două însumând 130.000 de euro, şi unul de 145. 000 lei. Aceasta mai are şi un cont curent în valoare de 6.200 lei. La rubrica credite, Cristea are trecute trei carduri de credit, unul în valoare de 69.000 lei,  unul de 65.000 lei, iar unul de 50.000 lei. Anul trecut, Cristea a încasat de la de la SC Aegon Asigurări de viaţă, printr-o convenţie civilă suma de 141.900 lei, de la Consiliul Judeţean a încasat 9.661 lei, iar de la Camera Deputaţilor 2.210, potrivit site-ului Camera Deputaţilor.

Itu nu are maşini şi obiecte de artă, dar are bani în conturi


Colegul său de partid, deputatul de Dej Cornel Itu nu deţine autoturisme, bijuterii sau obiecte de artă, potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor. În schimb, acesta stă bine la capitolul bani în conturi. Itu deţine astfel, împreună cu soţia un teren intravilan la Dej de 934 mp, şi o casă de locuit, tot la Dej, de 300 mp, dobândite prin cumpărare în 1999. Parlamentarul mai are conturi şi depozite bancare în mai multe bănci, mai exact un cont curent la BCR Dej, de 4.910 lei şi două depozite bancare de 31.164 lei respectiv de 3.846 euro. De asemenea, Itu are un cont curent la BT de 6.062 lei şi unul la Alpha Bank de 113 lei. Itu are şi un împrumut acordat în nume personal de 58.336 lei, dar şi un credit la OTP Bank Dej în valoare de 18.918 franci elveţieni, scadent în 2017. Deputatul mai deţine şi acţiuni la patru firme din Dej, SC Parc Rex SRL, SC Itcomar Prodserv SRL, SC Mecsom SA şi SC Agro 33 SRL, în valoare de aproximativ 62.000 lei. Anul trecut, deputatul de Dej a încasat de la Parlamentul României suma de 53.500 lei, iar de la una din firmele de la Dej, Mecsom SA Dej - 59.673 lei.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter