Politică
Cristian Preda: „Băsescu îi dă un test lui Ponta“
Europarlamentarul Cristian Preda este de părere că situaţia de la Ministerul Transporturilor este un test pentru permierul Victor Ponta, dat de preşedintele Traian Băsescu.
sursa foto: ghimpele.roÎn opinia lui Preda, exprimată pe blog, Ponta nu mai este la fel de încântat de colaborarea cu Băsescu ca atunci când au numit procurorii de la Parchetul General şi de la DNA, „fiindcă şeful statului a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă încheierea privatizării CFR Marfă, înainte de a semna decretul de numire a unui ministru". Ponta a apreciat corect, crede Preda, că „e un joc periculos", întrucât „e un test".
„Dacă Ponta încheie cu bine şi acest interimat, se va putea spune că un ministru în funcţie nu e bun de nimic, fiind nevoie ca premierul să-i ţină locul pentru ca dosare importante să fie închise", explică Preda. În schimb, „dacă pică examenul, dr. Ponta va arăta că nu e la nivelul impus de pactul de coabitare. Acesta a fost înţeles până acum ca un pact de neagresiune, dar preşedintele vrea să-l redefinească, pentru a fi înţeles ca un pact de colaborare în interes public", încheie Preda.
Vă reamintim, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seara că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar la Ministerul Transporturilor timp de 45 de zile, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă. Ponta a spus că decizia preşedintelui ţării de a-l menţine interimar la Ministerul Transporturilor pentru finalizarea privatizării CFR Marfă este „un joc politica la Traian Băsescu, dar extrem de neserios".