Politică

Ce mai promit parlamentarii?

Vacanţa parlamentarilor se apropie de sfârşit, iar de luni aleşii noştri se vor întoarce la muncă, în cea de-a doua sesiune din acest an a Legislativului.

Parlamentul României Parlamentul României

După o vacanţă de două luni, atât deputaţii, cât şi senatorii se întorc să legifereze şi promit, ca de obicei, lucruri pe care nu le vor face. Proiectele prioritare sunt, spun ei la unison, cele care au rămas restante din prima sesiune parlamentară. Dacă atunci nici aleşii puterii, nici cei ai opoziţiei nu s-au putut lăuda cu prea multe iniţiative, nerespectându-şi promisiunile din campania electorală, acum, unii dintre ei spun că deja au pregătite câteva proiecte încă din perioada vacanţei.

Sportul, o prioritate

Deputatul PSD Cornel Itu are în vedere, în această sesiune parlamentară câteva proiecte care vizează sportul. De asemenea, social democratul vrea să le continue, împreună cu autorităţile locale, pe cele care sunt prioritare pentru judeţul Cluj. „Priorităţile mele sunt şi priorităţile judeţului Cluj şi îmi doresc să le finalizez împreună cu autorităţile locale şi judeţene. Mă refer aici la Spitalul Regional de Urgenţă, la aeroport şi la autostradă. În ce priveşte zona pe care o reprezint, am în vedere crearea de locuri de muncă, realizarea unui parc industrial şi centura ocolitoare a municipiului Dej. Proiectele legislative la care lucrez şi pe care le voi depune chiar săptămâna viitoare sunt legate de sport, am în vedere o nouă lege a sponsorizării, am în vedere, de asemenea iniţiative privind sprijinirea intreprinderilor mici şi mijlocii“, a declarat deputatul Cornel Itu.


Zece iniţiative pregătite încă din vacanţă

Reprezentanţii opoziţiei se laudă, pe de altă parte, cu iniţiative pregătite încă din vacanţă. Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, precizează că are 10 proiecte, în diverse domenii, plecând de la sesizări primite de la clujeni în această vară. „Am 10 iniţiative legislative ale mele, şi sper că voi găsi sprijin pentru acestea şi la colegii din alte partide. Acestea vizează domenii precum cel ecologic, domeniul resurselor minerale, asistenţei sociale. Pentru mine toate sunt prioritare. De asemenea, am în vedere abuzuri, nereguli care au fost semnalate de oameni, unul dintre acestea se referă la Autoritatea de Supraveghere Financiară. În această vară, în audienţe, oamenii s-au plâns în primul rând de lipsa locurilor de muncă, de lipsa locuinţelor, de problemele din justiţie, sănătate. Sunt desigur, probleme pe care le voi avea în vedere în această sesiune parlamentară, în activitatea mea“, a spus Adrian Gurzău.  

Priorităţi pentru „tot mandatul“

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, are nouă proiecte legislative prioritare, depuse în sesiunea parlamentară precedentă şi altele care vor rămâne o prioritate „tot mandatul“. „Eu am nouă iniţiative depuse deja, dintre care amintesc Legea privind insolvanţa persoanelor fizice, alta care vizează asociaţiile de proprietari, o lege care vizează izolarea termică a blocurilor sau alta privind acordarea de medicamente compensate sută la sută, până la 10 lei. Bineînţeles că mai am în vedere, ca şi în prima sesiune parlamentară, proiectele Clujului, pe care de altfel le voi avea în vedere tot mandatul meu, şi anume autostrada, Spitalul Regional de Urgenţă şi aeroportul. Nu mă aştept ca parlamentarii USL de la Cluj să facă ceva pentru aceste proiecte, nu sunt interesaţi şi se pare că aceştia nici nu contează la Bucureşti. Au demonstrat că nu au nicio putere acolo“, a declarat Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter