Politică
Uioreanu a fost NUMIT preşedinte interimar al PNL Cluj
Horea Uioreanu a fost numit de Biroul Permanent Naţional (BPN) al PNL preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Cluj.
Acesta a declarat că prima evaluare în partid va avea loc după alegerile europarlamentare.
“Am fost numit interimar de Biroul Permanent Naţional. Mi-am alcătuit o echipă din care fac parte parlamentarii şi primarii din judeţ şi îmi doresc ca din aceasta să facă parte şi consilierul judeţean Mihai Szeplekan pentru că el este o energie care un trebuie să se piardă. Prima evaluare în partid va avea loc după alegerile europarlamentare”, a declarat Horea Uioreanu.
Cel care ar fi trebuit să îi fie contracandidat lui Uioreanu, la alegerile care au fost anulate, Mihai Szeplekan, susţine că o decizie va lua abia săptămâna viitoare, după ce va discuta cu liderul PNL, Crin Antonescu. Acesta nu exclude posibilitatea de a face „un pas în lateral”.
“Îl felicit pe Horea Uioreanu şi îi doresc succes, îi mulţumesc ca s-a gândit la mine şi a crezut în mine, dar lumea mă cunoaşte şi ştie că am coloană vertebrală şi caracter. Astfel că luni voi discuta cu Crin Antonescu şi voi hotărî în urma acelei discuţii dacă voi rămâne în Biroul Judeţean sau îmi voi da demisia şi voi face un pas în lateral. Dacă voi lua decizia de a demisiona, nu o voi face pentru că sunt supărat, pentru că nu cred în Uioreanu sau pentru că nu vreau să muncesc, ci dimpotrivă. Dar fiind un om cu caracter, consider că din acest birou trebuie sau ar putea să facă parte un alt coleg care care l-a sprijinit pe Uioreanu şi care nu se regăseşte acolo, fără să mă refer la cineva anume. Vreau să le transmit colegilor mei că rămân acelaşi Mihai Szeplekan, îi voi susţine în toate demersurile, mă voi implica şi în pregătirea alegerilor europarlamentare. Mai mult, mă voi implica ca şi cum aş fi eu preşedinte”, a declarat Szeplekan.