Politică

Ponta: Dacă respectăm reguli de mediu, aprobăm exploatări miniere

România trebuie să îşi exploateze resursele naturale, nu să le blocheze, pe baza unor standarde ridicate de mediu care pot fi preluate din legislaţia finlandeză şi care, odată respectate, nu mai pot reprezenta un motiv ca exploatarea să nu fie aprobată, a declarat premierul Victor Ponta.

„Aurul se exploatează cu cianură, nu există altă tehnologie care să scoată acest cuvânt odios, că până la urmă cuvântul este problema. Cianura este folosită în multe alte tehnologii, inclusiv în România. Şi în Finlanda tot cu cianură exploatează. Nu cunosc foarte bine tehnic, dar putem să învăţăm de la ei şi să ştim ce putem cere ca standarde de mediu de la orice fel de companie, nu de la una anume, ci de la oricine vrea şi poate să investească în România”, a spus Ponta, aflat în vizită oficială în Finlanda.

El a insistat asupra faptului că nu vorbeşte despre un proiect anume, ci despre faptul că România trebuie să îşi exploateze resursele, nu să le blocheze, şi poate învăţa de la ţări cu standarde ridicate de protejare a mediului care sunt tehnologiile acceptabile.


„După care, dacă nici ce se face în Finlanda nu e bun, înseamnă că e o exagerare”, a adăugat Ponta.

Cazul finlandez

Întrebat de jurnalişti dacă poate impune alte standarde de mediu pentru exploatarea de la Roşia Montană, premierul a răspuns că pentru orice exploatare pot fi stabilite orice fel de reguli de mediu care sunt considerate necesare în legislaţia românească.


„Dar în momentul în care aceste reguli sunt respectate, atunci aprobăm exploatările. Nu facem cele mai înalte standarde de mediu şi după aia oricum nu acceptăm. Pe mine mă interesează ca România să îşi exploateze resursele - şi nu vorbesc doar de aur, ci de multe alte resurse - asta înseamnă să avem standarde de mediu, dar să spunem «Da» folosirii resurselor noastre naturale, aşa cum spune Finlanda (...) Nu ştiu de ce nu am face şi noi acelaşi lucru, este vorba de dreptul la dezvoltare al României şi de oportunităţile uriaşe pe care, cu inteligenţă şi cu respectarea mediului, trebuie să le folosim”, a adăugat însă Ponta.

El a precizat că în Finlanda funcţionează 52 de mine de aur, nichel, crom şi cupru, la standarde ridicate de protejare a mediului.


Premierul a declarat anterior, după ce l-a informat pe prim-ministrul finlandez că în România există o dezbatere privind viitorul mineritului, că autorităţile române vor schimba informaţii cu cele finlandeze şi le vor solicita asistenţă tehnică pentru lucrări de exploatare minieră cu tehnologii avansate, care protejează mediul.

El a precizat că în Finlanda, unde sunt exploatate aur şi uraniu, standardele tehnologice sunt cele mai ridicate din Europa, astfel că autorităţile române vor efectua cu cele finlandeze un schimb de informaţii în domeniu şi vor solicita asistenţă tehnică şi dialog atât cu agenţiile guvernamentale, cât şi cu sectorul privat care lucrează în domeniu, astfel încât România să obţină avantaje de la resursele sale naturale, protejând şi mediul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter