Politică

CCR încurcă planurile USL

Referendumul de revizuire cu prag redus, aproape imposibil de organizat cu prezidenţialele.

Judecătorii Curții Constituționale a României au amânat luarea unei decizii privind sesizarea președintelui Băsescu pe Legea referendumului pentru data de 14 noiembrie, motivând cu imposibilitatea întrunirii completului de judecată. Această amânare încurcă planurile USL, care dorea organizarea unui referendum pentru Constituţie odată cu alegerile prezidenţiale.

Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei cu prag redus de prezenţă la 30% concomitent cu primul tur al prezidenţialelor a devenit aproape imposibilă, în condiţiile în care CC a amânat decizia pe noua Lege a referendumului, iar liderii USL nu vor ajunge la un acord cu Traian Băsescu, scrie Mediafax. Aceasta deoarece termenul de un an impus de CC, în primă instanţă, pentru aplicarea noii legi pune în imposibilitate Parlamentul şi Guvernul să organizeze scrutinul pentru revizuirea Constituţiei pe un prag redus. Potrivit proiectului legii, referendumul se poate organiza doar după un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial.


Puterea face calcule

Reprezentanţii Puterii fac acum calcule care pe unii îi îngrijorează, pe alţii în schimb nu. Al treilea om în stat, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că teoretic este posibil ca referendumul pentru revizuirea Constituției să fie organizat în același timp cu alegerile prezidențiale, dar practic acest lucru nu se poate, după ce CCR a amânat decizia.

„Mi-e greu să cred, teoretic - da, practic - nu. Suntem la sfârșitul lunii octombrie, de la data la care semnează președintele nu înseamnă că se pune în aplicare textul de lege", a spus Zgonea. El a explicat că legea privind organizarea referendumului ar putea fi publicată în jurul datei de 12 decembrie, iar alegerile prezidențiale vor trece deja până pe 12 decembrie 2014. 


Uioreanu: „Este timp“ 

Reprezentanţii USL Cluj sunt mai optimişti. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, coinsideră că este încă posibilă organizarea referendumului pe Constituţie odată cu prezidenţialele.

„Nu putem comenta decizia de amânare a CCR, dar eu cred că este timp suficient. Dacă data la care se va pronunţa Curtea Constituţională este 14 noiembrie, este încă posibil să se organizeze deodată, cred că este timp“, a declarat Horea Uioreanu.  


Tişe: „USL fuge de electorat“ 

Democrat liberalii au atacat, la rândul lor la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum, subliniind de multe ori că USL încearcă să fugă de electorat.

„PDL a sesizat CCR în acest sens, pentru că aşa cum am spus de fiecare dată, se descurajează participarea oamenilor la vot, prin acest prag, care şi aşa este redusă. Practic USL fuge de electorat şi este cu atât mai rău cu cât au o majoritate sănătoasă“, a argumentat senatorul democrat liberal Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter