Politică
Ponta: Vom indexa accizele în funcţie de rata inflaţiei, care pentru 2013 este mică
Accizele vor fi indexate de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb, a declarat, luni premierul Victor Ponta, confirmând informaţile publicate în urmă cu câteva zile de Mediafax.
Premierul Victor Ponta"Vom indexa accizele în funcţie de rata inflaţiei. Din fericire, inflaţia a avut şi va avea pentru 2013 o cotă scăzută şi, evident, influenţa acestora va fi destul de mică", a spus Ponta luni seara, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional.
Luni dimineaţa, consilierul premierului pe probleme de comunicare, Mirel Palada, era citat de presă declarând că acciza se va calcula "tot în funcţie de euro", însă "mult mai des".
Surse oficiale au declarat săptămâna trecută că nivelul accizelor ar putea fi stabilit, începând din 2014, prin indexarea valorilor actuale cu rata inflaţiei, renunţându-se astfel la calculul legat de cursul de schimb anunţat de BCE la 1 octombrie, care în acest an a fost sub cel din 2012.
Banca Centrală Europeană a anunţat la 1 octombrie un curs de 4,4485 lei pe euro, mai redus cu 1,6% faţă de rata de schimb de 4,5223 lei/euro utilizată în acest an.
Modificarea metodologiei de calcul a accizelor a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional.