Politică

Investiţii de 20 de milioane de euro la aeroport

<p><img src="documente/stories/04_aprilie/06_ziua/05-mare-alin-tise-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Parcarea de la sol a fost deja extinsă - urmează parkingul suprateran şi hotelul de 4 stele.</p>

 

 


Parcarea extinsă a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca a fost dată oficial în folosinţă ieri, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

 


Astfel, la ora actuală, numărul locurilor de parcare din perimetrul aeroportului clujean a ajuns la 530.

„Astăzi (ieri – n.r.) marcăm o altă etapă în modernizarea aeroportului, o etapă intermediară, şi anume realizarea a 245 noi locuri de parcare. În etapele următoare vom demara lucrările pentru parkingul suprateran şi hotelul din interiorul aeroportului. După cum ştiţi, aici avem un parteneriat cu societatea UTI, care realizează toate aceste obiective din bani proprii, urmând ca din administrarea lor Consiliul Judeţean să primească o redevenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Valoarea investiţiei realizate până acum se ridică la peste 400.000 de euro.


 

Facilităţi pentru parcare


 

Reprezentanţii UTI au declarat că nu vor creşte tarifele la parcarea pe care o va administra.


„Noi nu vom practica alte tarife decât cele aprobate de conducerea aeroportului. Mai mult, avem de gând chiar să venim cu anumite facilităţi. Va exista un termen de graţie de 10-15 minute în care cei care vor intra în parcare nu vor fi taxaţi. Ne gândim şi la discounturi la abonamente şi la locuri fără plată pentru angajaţii aeroportului”, a explicat vicepreşedintele UTI, Ion Obloja. Dintre cele 245 de noi locuri de parcare, patru sunt pentru autocare şi zece pentru persoanele cu handicap.

În etapa a doua, UTI va demara lucrările pentru realizarea parcării supraetajate, care va fi realizată etapizat, nivel cu nivel. Parkingul va avea o capacitate de 1.470 de locuri de parcare. În final, după finalizarea parcării supraetajate, numărul locurilor de parcare de la aeroport va ajunge la 2.000.

 

8,9 mil. euro pentru parkingul suprateran

 

„Anul acesta dorim să obţinem avizele pentru construire şi să demarăm lucrările la partea de fundaţie, iar în 2012 să vedem parcarea trecând de nivelul solului. Structura de rezistenţă va fi realizată în aşa fel încât să mai poată suporta încă un nivel peste cele deja existente în proiect”, a arătat Ion Obloja de la UTI. Investiţia în parking se ridică la 8,9 milioane de euro. Obiectivul va fi amplasat în partea stângă a aeroportului, înspre Cluj-Napoca.

 

Negocieri cu Ramada şi Continental

Hotelul de patru stele, cel de-al treilea obiectiv pe care cei de la UTI s-au angajat să-l realizeze prin contractul încheiat anul trecut cu forul judeţean, va costa 9,7 milioane de euro şi va fi realizat în termen de patru ani. Hotelul va fi amplasat după hangar, spre Dej şi va avea trei etaje şi 144 de camere.

„Vrem să legăm acest hotel direct de aeroport în aşa fel încât să deservească atât pasagerii, cât şi echipajele care înnoptează la Cluj. Pe lângă cele 144 de camere, hotelul va avea şi săli de conferinţă şi săli de expoziţie. Vrem să realizăm un hotel modern şi de aceea ne gândim chiar şi la o franciză cu unul dintre marile lanţuri hoteliere internaţionale, precum Ramada sau Continental. Suntem în discuţii avansate cu lanţurile hoteliere”, a dezvăluit vicepreşedintele UTI, Ion Obloja. În acest moment, hotelul se află în faza de proiectare.

 

Se sistematizează accesul

 

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a precizat ieri că a fost depusă la Primăria Cluj-Napoca o documentaţie privind sistematizarea accesului în incinta aerogării. „Comisia de Urbanism a Primăriei va analiza variantele propuse de noi şi va decide care este cea mai potrivită. Noi am propus atât varianta unui semafor, cât şi pe cea a unui sens giratoriu”, a afirmat Ciceo.

Compania UTI plăteşte la ora actuală Consiliului Judeţean o redevenţă de 250.000 de euro anual, care va creşte pe măsură ce restul investiţiilor prevăzute în contract vor fi finalizate.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter