Politică

Papahagi: "Înainte de a deveni ministru, Gigel-Sorinel Știrbu să-și lămurească CV-ul"

Propunerea PNL pentru postul de ministru al Culturii, Gigel Știrbu, a fost somat de Adrian Papahagi (foto) să ofere lămuriri despre CV-ul său.

''Gigel-Sorinel Știrbu, nominalizarea PNL pentru mandatul de ministru al Culturii, ne-a rugat astăzi să ne uităm la CV-ul său.

Cum suntem pățiți cu masteratul la Catania și doctoratul plagiat al premierului, stagiile la StanDford ale doamnei Dumitrescu și articolele de o rară originalitate ale domnului Mang, am urmat fără preget îndemnul viitorului ministru al Culturii.


Îi cer de aceea public să răspundă la următoarele întrebări:

1. În ce condiții a părăsit preoția și parohia de la Roșieni, Olt în anul 2001? Mai este preot, a fost caterisit sau s-a răspopit?
2. Cu ce s-a ocupat între anii 2001 și 2005, neacoperiți în CV?
3. Care este durata stagiului la École Nationale d’Administration din anul 2006? Îl poate proba cu diplomă sau adeverință? Dacă stagiul este de scurtă durată, de ce în CV sugerează că ar fi petrecut un an întreg la ENA?
4. La ce instituție a absolvit masterul în „Drept social român și european”? Îl poate proba printr-o diplomă?


În așteptarea acestor răspunsuri, sunt convins că presa va fi cel puțin la fel de vigilentă ca opoziția", se arată într-un comunicat remis de vicepreședintele PMP.

Etichete: adrian papahagi
Ultimele Stiri
abonare newsletter