Politică

Adrian Gurzău a fost SUSPENDAT din PDL

Cei trei parlamentari PDL care ar fi votat pentru sau s-au abţinut la votul din Parlament privind modificările la Codul Penal, respectiv Adrian Gurzău, Gheorghe Udrişte şi Dragoş Gunia, au fost suspendaţi din partid pentru o perioadă de trei luni, a decis, luni, Colegiul director al PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, luni, că, potrivit deciziei Colegiului director al PDL, sunt sancţionaţi cu suspendarea din partid pentru o perioadă de trei luni parlamentarii Adrian Gurzău, Gheorghe Udriște şi Dragoş Gunia.

El a precizat că în perioada în care "cineva este sancţionat" nu participă la votul din Parlament.


"Am avut trei colegi, doi au votat «pentru» la modificarea unui articol din Codul Penal care se referă la incompatibilităţi, deci trei au votat «pentru» şi unul s-a abţinut, i-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar până la urmă discutăm despre imaginea PDL şi prin votul majorităţii membrilor Colegiului director au fost sancţionaţi cu suspendare pe o perioadă de trei luni din partid", a spus Blaga, potrivit Mediafax.

Gurzău a încurcat butoanele

Toţi deputaţii clujeni prezenţi săptămâna trecută la şedinţa Camerei Deputaţilor au votat pentru schimbarea definiţiei conflictului de interese, inclusiv un reprezentant al Opoziţiei, mai exact democrat liberalul Adrian Gurzău. Acesta a spus „nu“ legii care modifică definiţia „Funcţionarului Public" , însă a votat cot la cot cu USL în ce priveşte modificarea definiţiei conflictului de interese. Cel mai probabil, spune el, a fost o „defecţiune tehnică“.


În ce priveşte cea de a doua lege care modifică definiţia „Funcţionarului Public“, votul a stat astfel: Aurelia Cristea (PSD)-da, Mircea Irimie (PC)-da, Mate Andras Levente (UDMR) -da, Radu Zlati (PNL) –da, Elena Uioreanu (PNL) -da.

De la vot au lipsit: Steluţa Cătăniciu (PNL), Cornel Itu (PSD), Ioan Moldovan (PC) și Adrian Oros (PNL).

Ultimele Stiri
abonare newsletter