Politică
PMP cere sancţiuni severe împotriva Antena3
În opinia reprezentanţilor PMP, Antena3 se face vinovată de linşaj mediatic şi instigare la ură.
viceprședintele PMP, Adrian PapahagiVicepreşedintele PMP, Adrian Papahagi, subliniază, într-un comunicat de presă, că opinia publică din România a asistat “cu oroare” la emisiunea Sinteza Zilei din 14 ianuarie 2014, în care personalități din presă, magistratură sau intelectuali publici au fost “supuși unui odios linșaj mediatic”. “Nu putem permite ca, în România europeană a sec. XXI, să asistăm la campanii de înfierare și ură împotriva unui grup de cetățeni desemnați ca victime expiatorii și supuși oprobriului public.
Știm prea bine că astfel de campanii de linșaj în efigie pot degenera în acte de violență, așa cum s-a întâmplat în Germania nazistă și în Estul comunist. De la discursul urii la agresiunea fizică este un singur pas, care în cazul domnilor Horia-Roman Patapievici și Mircea Marian a fost făcut”, spune Adrian Papahagi.
PMP aminteşte autorităților acestui stat, și în primul rând Procuraturii și Consiliului Național al Audiovizualului, de textele de lege care reglementează libertatea presei și protecția demnității umane.
Astfel, arată reprezentanţii PMP, conform Constituției României, „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” (art. 30, 6). La rândul său, Codul penal prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă” (art. 366). Legea audiovizualului stipulează clar că „CNA are obligația să asigure protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine” (art. 10, 3, e).
“Aceste texte nu sunt facultative, ci reglementează conviețuirea civilizată în societate, pornind de la principiul fundamental al demnității umane.
Partidul Mișcarea Populară cere autorităților îndrituite să sancționeze sever, în limitele legii, posturile TV care, precum Antena 3, atentează la demnitatea persoanei umane. Pentru ca presa să fie cu adevărat liberă, practici nedemne de un stat democratic trebuie să înceteze”, atrage atenţia Adrian Papahagi.