Politică
Băsescu cere interzicerea Jobbik în România
Preşedintele Traian Băsescu va solicita o lege prin care să fie interzisă prezenţa pe teritoriul României a partidelor extremiste din Ungaria.
Traian Basescu“Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului Jobbik din Ungaria. Cred că a venit timpul să punem capăt acţiunilor lor în România. Cer act normativ prin care prezenţa lor pe teritoriul României să fie interzis. E un partid extremist. În Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste”, a declarat preşedintele Băsescu, marţi seara.
El a mai spus că guvernului de la Budapesta îi este ruşine de Jobbik. “Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar în România nu au ce căuta. Jobbik e un partid extremist de care le e ruşine şi guvernanţilor din Budapesta. Comportamentul lor de la Târgu Mureş justifică o astfel de măsură”, a subliniat Traian Băsescu.
Marţi seara, preşedintele ţării a făcut şi o referire la decoraţia lui Laszlo Tokes. “Decizia consiliului de onoare a fost atacată în instanţă. Aştept decizia instanţei”, a precizat Băsescu.