Politică

Lăpuşan: „Contractul cu societatea Kiat trebuie reziliat!“

PSD Cluj consideră că societatea KIAT nu a reușit să-și respecte înțelegerile contractuale prin care se angaja să reabiliteze o parte a drumurilor judeţene.

Astfel, social-democrații clujeni susțin că trebuie reziliat contractul cu respectiva societate, având în vedere că acesta a fost semnat în urmă cu câțiva ani şi că în prezent sunt foarte puțini kilometri de drumuri reabilitate.

„În ultimele săptămâni, în urma mai multor vizite de lucru în zona municipiului Gherla, numeroși clujeni mi-au precizat că sunt nemulțumiți de starea proastă a unor drumuri județene, un exemplu  fiind  drumul de la Gherla la Cămărașu”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.


Social-democrații clujeni consideră că rezilierea contractului este o prioritate administrativă, urmând ca printr-o nouă licitație, viitorul constructor să-și respecte angajamentele.

„Din punctul nostru de vedere, rezilierea contractului este singura soluție, bineînțeles că după trebuie organizată altă licitație, în urma căreia noul constructor trebuie să își atingă scopul, acela de a circula civilizat pe drumurile județene” a mai precizat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter