Politică
Se va reface USL? Ponta consideră că "sunt toate şansele din lume"
Crin Antonescu a declarat că "cei care nu sunt azi cu PSD" trebuie să facă tot ce se poate ca PSD să nu pună mâna şi pe Preşedinţie".
Victor PontaÎntrebat, sâmbătă, la Târgu Jiu, dacă crede că mai sunt şanse pentru refacerea USL, în condiţiile în care Crin Antonescu a spus că "aceia nu sunt azi cu PSD trebuie să facă tot ce se poate ca acest partid să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României", Victor Ponta a răspuns că sunt "toate şansele din lume".
"Toate şansele din lume, pentru că eu am discutat peste tot în ţară cu simpatizanţi PNL, membri PNL, primari PNL şi parlamentari PNL, care spun că, împreună, alături de Crin Antonescu, chiar dacă el acum s-a răzgândit şi a trecut de partea doamnei Udrea, a domnului Blaga, a domnului Băsescu, liberalii sunt şi îşi păstrează promisiunile pe care le-au făcut în 2012, şi sunt convins că tot ceea ce am promis oamenilor vom duce la bun sfârşit împreună", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, într-o intervenţie la un post de televiziune, că este "o chestiune de raţionalitate politică" din partea celor "care nu sunt azi cu PSD" ca să facă tot ce se poate "pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României".
"Indiferent câtre lucruri îi despart pe cei care nu sunt astăzi cu PSD, este o chestiune de raţionalitate politică şi de instinct de conservare democratică să facem ce putem pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României", a spus Antonescu.
El a susţinut că "a discuta cine, dacă şi de ce este de dreapta este o discuţie mai complicată decât aceea cine este împotriva PSD".