Politică

REZULTATE PARŢIALE ALEGERI EUROPARLAMENTARE, ora 11.00: PSD-UNPR-PC - 37,40%, PNL - 14,86%, PDL -12,23%

Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,4% din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 14,86%, PDL cu 12,23%, independentul Mircea Diaconu cu 6,92%, UDMR cu 6,47% şi PMP cu 6,21%, potrivit rezultatelor parţiale anunţate, luni, de Biroul Electoral Central.

Noi rezultate ale alegerilor europarlamentare

 PSD-UNPR-PC - 37,40%


 PNL - 14,86%

 PDL -12,23%


independentul Mircea Diaconu cu 6,92%

 UDMR cu 6,47%


 PMP cu 6,21%

Conform rezultatelor parţiale prezentate de BEC, Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 2.013.440 de voturi (37,4%), PNL a obţinut 799.907 voturi (14,86%) şi PDL a obţinut 658.366 de voturi (12,23%).


Candidatul independent Mircea Diaconu a fost votat de 372.730 de alegători (6,92%), UDMR a primit 348.587 de voturi (6,47%) şi PMP a obţinut 334.650 de voturi (6,21%).

Restul competitorilor nu au trecut pragul electoral.


Astfel, Partidul Poporului Dan Diaconescu a obţinut 195.871 de voturi (3,63%), Partidul România Mare a obţinut 145.904 voturi (2,71%), Forţa Civică - 141.391 de voturi (2,62%), Partidul Ecologist Român - 63.047 (1,17%), Alianţa Naţională a Agricultorilor - 51.336 (0,95%), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 48.842 (0,9%), Partidul Verde - 18.748 (0,34%), Partidul Noua Republică - 14.983 (0,27%), Partidul Dreptăţii Sociale - 13.030 (0,24%) şi Partidul Alternativa Socialistă - 9.487 (0,17%).

Voturile obţinute de candidaţii independenţi sunt: Iulian Capsali Pericle - 48.752 (0,9%), Peter Costea - 40.632 (0,75%), Georgiana-Corina Ungureanu - 26.774 (0,49%), Paul Purea - 10.947 (0,2%), Dănuţ Liga - 10.228 (0,19%), Valentin Eugen Dăeanu - 8.566 (0,15%) şi Constantin-Titian Filip - 6.272 (0,11%).

Aceste rezultate au fost comunicate după centralizarea proceselor verbale din 96,18% din secţiile de votare, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Conform sursei citate, din cei 17.696.946 de alegători înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne 5.714.814, reprezentând 32,29%. S-au înregistrat 5.382.490 de voturi valabil exprimate (94,18%), iar 332.149 (5,81%) au fost declarate nule.

Muhuleţ a precizat că din cele 48 de Birouri Electorale Judeţene, 36 au transmis integral procesele verbale, până luni la ora 09.00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter