Politică

Daniel Buda: PNL va avea preşedintele interimar al CJ, iar PDL şi UDMR funcţiile de vicepreşedinţi

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda, spune că în urma negocierilor cu PNL liberalii vor deţine funcţia de preşedinte interimar al CJ Cluj, iar cele două funcţii de vicepreşedinţi vor reveni PDL şi UDMR.

Daniel Buda îl contrazice astfel pe senatorul PNL Marius Nicoară, care afirmase că vicepreşedinţii vor reveni PSD şi PDL

Daniel Buda a declarat, duminică, jurnaliştilor, că în cursul zilei de luni, conducerea PDL Cluj va stabili consilierul judeţean care va prelua funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj.


"În locul domnului Ioan Oleleu, care este acum vicepreşedinte al CJ Cluj din partea PSD, va intra consilierul judeţean Mihai Seplecan, de la PNL, care va urca în funcţia de preşedinte interimar, iar PDL îşi va numi un vicepreşedinte în locul colegului de la PNL care va prelua atribuţiile de preşedinte. Urmează ca celălalt vicepreşedinte al CJ Cluj, Vakar Istvan, de la UDMR, să rămână în funcţie. Deci UDMR rămâne cu un post de vicepreşedinte, şi va pleca vicepreşedintele de la PSD, Ioan Oleleu. Noi, la PDL Cluj, vom avea, luni, o şedinţă de Birou Permanent Judeţean în care vom decide care consilier judeţean va prelua funcţia de vicepreşedinte al CJ”, a spus Buda, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele PNL, senatorul Marius Nicoară, a confirmat, duminică, noua variantă agreată împreună cu PDL şi a spus că viitorii vicepreşedinţi ai CJ Cluj vor proveni de la PDL şi UDMR, nu de la PDL şi PSD cum anunţase, sâmbătă, după şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL Cluj.


"Sigur că da, va fi un preşedinte interimar la CJ Cluj de la PNL şi doi vicepreşedinţi de la PDL şi UDMR. Cu PSD nu am avut discuţii, pentru că preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, mi-a spus că nu are o decizie a unui for politic. Cu cei de la PDL putem face majoritatea şi cu cei de la UDMR. Am avut discuţii cu PDL care ne-a oferit susţinerea şi care va primi un post de vicepreşedinte.Am cedat postul de subprefect PSD, în urma demisiei lui Mihnea Iuoraş, pentru a putea compensa pierderea postului de vicepreşedinte de la CJ Cluj”, a spus Nicoară.

Cei doi vicepreşedinţi ai CJ Cluj sunt, în prezent, Ioan Oleleu (PSD) şi Vakar Istvan (UDMR).


PNL vrea şi un viceprimar

Marius Nicoară a reiterat şi faptul că PNL solicită şi un post de viceprimar la Cluj-Napoca, în condiţiile în care cele două funcţii sunt deţinute, în prezent, de Gheorghe Surubaru (PDL) şi Horvath Anna (UDMR).

În legătură cu această solicitare, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, a afirmat că "există disponibilitate pentru orice variantă de lucru".


"Deocamdată, trebuie să trecem de etapa CJ Cluj. Pe viitor vom găsi formule de lucru pentru colaborarea cu PNL”, a mai spus Buda.

Emil Boc nu este de acord

În schimb, primarul Emil Boc a declarat pentru corespondentul Mediafax că nu este de acord cu alegerea unui viceprimar PNL în locul unuia dintre cei doi viceprimari de la PDL şi UDMR, în condiţiile în care lucrurile "merg foarte bine".


"Din punctul meu de vedere, la municipiul Cluj-Napoca nu avem nimic de schimbat. Oraşul este unul normal şi de zece ani arată o direcţie corectă. Nu avem nevoie de perturbări ale funcţionării Primăriei, acolo unde lucrurile funcţionează nu cred că trebuie să stricăm ceea ce merge bine. Problema este la judeţ, la municipiu nu văd de ce ar trebui schimbat ceva" a menţionat Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter