Politică
Daniel Buda: „Neînţelegerile dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea afectează în mod grav interesele economice ale României!“
Criticile severe aduse de către Comisia Europeană cu privire la tentativa de incluziune a Ministerului Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea, ca organism intermediar pentru gestionarea fondurilor europene al Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) l-au determinat pe Victor Ponta să lase la o parte interesele baronilor, coordonaţi de ministrul Liviu Dragnea, spune liderul PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.
„Astfel că premierul Victor Ponta a retrimis la Bruxelles Acordul de parteneriat cu privire la strategia atragerii fondurilor europene alocate României pentru perioada 2014-2020, cu eliminarea lui Liviu Dragnea din schema de influenţă a celor peste 1 miliard de euro din PNDR. Derapajele sesizate de către Comisia Europeană cu privire la dezechilibrele propunerilor bugetare cât şi tentativa lui Liviu Dragnea de a controla un organism aflat în fond în subordinea Ministerului Agriculturii, reprezintă o nouă încercare a caracatiţei PSD de a pune stăpânire nu doar pe fondurile din România ci şi pe fondurile europene. Acest lucru nu demonstrează altceva decât că singurul scop al acestei guvernări este doar de a satisface interesele financiare ale baronilor PSD, în detrimentul intereselor celor peste 20 de milioane de români. Iată de ce la un moment dat spuneam că Dan Şova are multe sosii în actualul Guvern, tocmai de aceea consider că se impune demisia de urgenţă atât a lui Liviu Dragnea cât şi a premierului Ponta“, a declarat Daniel Buda.