Politică

Daniel Buda a depus amendamente la bugetul UE

Europarlamentarul Daniel Buda(PDL) a depus ieri, în cadrul şedinţei Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European amendamente fata de bugetul UE. Mai exact, s-a supus la vot avizul legislativ pentru adoptarea Bugetului General al Uniunii Europene pentru anul 2015.

„În acest sens, în calitate de membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, am depus o serie de amendamente la acest aviz. Astfel, prin aceste amendamente am solicitat Comisiei Europene să utilizeze fondurile operaţionale suplimentare pentru programele de formare precum şi crearea de parteneriate şi schimburi de bune practici pentru organizaţiile de producători.

Acest lucru se impune cu “Forţa evidenţei aritmetice”, dat fiind faptul că în România, organizaţiile de producători sunt aproape inexistente. Prin urmare, am reuşit să trec aceste amendamente formulate la avizul legislativ pentru adoptarea Bugetului General de anul viitor al UE tocmai pentru a sprijini şi încuraja în special fermierii români de a se grupa în astfel de structuri asociative care funcţionează atât de bine în celelalte state ale UE. Tot în cadrul Comisiei am atras atenţia asupra faptului că aplicarea mecanismului de disciplină financiară nu înseamnă doar cheltuieli eficiente şi responsabile. Fermierii deplâng uneori rigiditatea finanţărilor europene, care datorită caracterului strict birocratic, constituie un obstacol în calea dezvoltării.


Alinierea cuantumului plăţilor directe, adică a subvenţiilor, cât mai curând posibil la nivelul tuturor statelor UE, a constituit un alt prilej de a amenda avizul legislativ cu argumentul concret că diferenţele semnificative dintre plăţile directe din diferite state membre contribuie la scăderea competitivităţii sectorului agricol în ţările mai puţin dezvoltate, cu precădere, în România. Cu alte cuvinte, uniformizarea subvenţiilor între statele membre ale UE. Desigur, mai este mult de lucrat în acest sens”, a declarat Daniel Buda.

Etichete: ue pdl daniel buda
Ultimele Stiri
abonare newsletter