Politică

Lăzăroiu: PSD sapă nişte tranşee foarte periculoase

Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, avertizează în privinţa modului în care se face campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, precizând că "propaganda PSD sapă niste tranşee foarte periculoase".

În opinia sa, prin acest tip de campanie se produc "rupturi iremediabile", iar harta electorală de după primul tur transmite mai mult "decat votul pentru un candidat sau altul".

"După campania asta o să vedeţi nişte răni pe care nu cred că le va mai putea cineva închide. Pare că se produc nişte rupturi iremediabile. Biserica Ortodoxă se implică pe faţă in campanie şi cred că va avea costuri mari, pe care acum nici nu şi le imaginează. Culorile alea două din primul tur, aşezate peste Ardeal si Vechiul Regat, ascund mai mult decât votul pentru un candidat sau altul. Refaceţi harta cu alţi indicatori (nr. de wc în curte, canalizare şi apă potabilă, nr. de ONG uri la mia de locuitori, contributţii la bugetul de stat etc.) şi o să descoperiţi aceleaşi culori aşezate la fel. Propaganda PSD sapă nişte tranşee foarte periculoase. Mai puneţi că anul viitor va fi mai greu din punct de vedere economic decât anul ăsta şi vă puteţi face o imagine a riscurilor care ne pândesc. Am uitat să zic de ruşii care se uită amuzaţi cum ne îndreptăm în braţele lor după ce ne-am zbătut 70 de ani că noi vrem cu americanii", a scris Lăzăroiu pe Facebook.

abonare newsletter