Politică
Deputaţii PMP au aderat la grupul Democrat şi Popular (fost PP-DD)
Deputaţii PMP au decis, miercuri, să adere la grupul parlamentar Democrat şi Popular (fost PP-DD) din Camera Deputaţilor, în vederea unei acţiuni parlamentare comune, fiecare păstrându-şi însă identitatea politică.
„Deputaţii fondatori ai Partidului Naţional Democrat împreună cu deputaţii din cadrul PMP au luat decizia să acţioneze într-un grup comun. Practic, începând de astăzi 16 deputaţi vor activa în cadrul grupului parlamentar Democrat şi Popular. Fiecare dintre grupuri o să-şi păstreze identitatea, iar motivul pentru acre am făcut această asociere în cadrula cestui grup constă în o mai bună exercitare a mandatului parlamentar“, a spus Daniel Fenechiu, deputat PND.
„Vom acţiona la nivel parlamentar împreună. În plan politic, fiecare îşi continuă drumul său“, a precizat liderul PMP Eugen Tomac.
Grupul Democrat şi Popular va fi format din 16 deputaţi, din care 6 sunt de la PMP şi 10 deputaţi sunt ai PND (fost PP-DD).