Politică

Săptămână de foc pentru PSD

Curtea Constituţională a României va judeca pe 6 mai contestaţia PNL privind hotărârea Senatului referitoare la rezultatul votului exprimat în urma cererii DNA de incuviinţare a retinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.

Recent, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că votul în cazul solicitării DNA de ridicare a imunităţii ar putea fi relua, scrie ziare.com.

După ce responsabilitatea publicării hotărârii în cazul votului din 25 martie a fost pasată de la Biroul Permanent al Senatului la Comisia Juridică şi invers, a fost în sfârşit publicată în Monitorul Oficial, aşa cum ceruse CCR pe data de 8 aprilie. Odată publicată în M.O., hotărârea a fost atacată la CCR de către liberali.

Augustin Zegrean a declarat că, dacă se va da o decizie de neconstituţionalitate, votul dat de senatori în 25 martie ar trebui reluat.

Dacă votul va fi reluat şi dacă senatorii vor aproba cererea DNA, Dan Şova ar putea ajunge în arest printr-o decizie a Înaltei Curţi.

Tot miercuri, numărul doi din PSD, Liviu Dragnea, va afla sentinţa în Dosarul Referendumul. În faţa ICCJ, DNA a cerut închisoare cu executare pentru ministrul Dezvoltării.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

abonare newsletter