Politică

Iohannis, la un an de mandat: În 2016, "România educată" trebuie să devină un nou proiect de ţară

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în Parlament, că noul proiect de ţară pe care factorii politici şi societatea civilă trebuie să şi-l asume trebuie să fie "România educată", urmând ca în 2016 să aibă loc o ”dezbatere aşezată şi consistentă” asupra viitorului acestui domeniu în România.

Iohannis a spus că în 2016 va avea în atenţie sănătatea şi educaţie, două domenii "cruciale" pentru viitorul România. Şeful statului a amintit de larga consultare pe care a propus-o anul acesta în ceea ce priveşte educaţia şi le-a cerut parlamentarilor şi guvernanţilor să se implice în continuare în schimbarea sistemului.

"Anul 2016 va fi dedicat unei dezbateri aşezate şi consistente pe tema educaţiei, din care să rezultate o viziune de ansamblu şi direcţiile majore pentru viitorul sistemului de învăţământ din România. Cred că România educată trebuie să devină un nou proiect de ţară pe care să-l asumăm şi să-l ducem la bun sfârşit", a afirmat preşedintele.


Iohannis a subliniat că acesta este un proiect important şi în perspectiva sărbătoririi în 2018 a unui secol de modernitate în România, iar centenarul nu trebuie să fie doar un moment festiv, ci şi unul în care ţara să îşi asume marile direcţii pentru secolul următor.

"România educată ca proiect de ţară ar trebui să fie una dintre aceste direcţii", a subliniat preşedintele.


La discursul susţinut de Klaus Iohannis în plenul reunit al celor două Camere au participat şi premierul Dacian Cioloş şi membri ai Cabinetului său, reprezentanţi ai Corpului diplomatic, precum şi şefii unora dintre instituţiile statului. La şedinţă au fost prezenţi 399 din cei 547 de parlamentari.

Klaus Iohannis împlineşte un an de mandat în 21 decembrie, perioadă în care Parlamentul se va afla deja în vacanţă, astfel încât preşedintele a adresat acest mesaj miercuri, chiar înaintea votului asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016.


Discursul de miercuri este al patrulea pe care preşedintele îl susţine în faţa Parlamentului, de la depunerea jurământului şi preluarea mandatului. Prima alocuţiune a avut loc în luna februarie, când preşedintele a cerut ca până la finalul sesiunii parlamentare să existe o nouă legislaţie privind alegerile. A doua oară, Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului în luna iunie, prezentând noua Strategie Naţională de Apărare. Al treilea discurs a fost susţinut în faţa parlamentarilor în luna septembrie, când preşedintele a vorbit despre criza refugiaţilor, votul prin corespondenţă, un cod al incompatibilităţilor şi reglementări privind aleşii locali.

Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în 16 noiembrie 2014, iar în 21 decembrie el a preluat oficial mandatul de la predecesorul său, Traian Băsescu.

Etichete: educatie
Ultimele Stiri
abonare newsletter