Politică

Pensii speciale și pentru aleșii locali

Parlamentarii au dat ieri “ultimul tun” înainte de a pleca în vacanța de Crăciun, votând pensii speciale și pentru aleșii locali.

Pe modelul parlamentarilor, primarii, viceprimarii, şefii de consilii judeţele, actuali sau foşti, vor primi şi ei pensii speciale.

Acestea au fost decise de către parlamentari, care nu s-au lăsat până nu au votat acest proiect înainte de a pleca în vacanţa de Crăciun. Senatorii PNL au anunțat încă de zilele trecute că vor părăsi sala de plen când se va vota legea, încercând astfel să împiedice formarea cvorumului. Propunerea legislativă a fost aprobată cu 86 de voturi "pentru" și o abținere.


Primarii de la Cluj: Argumente pro și contra

Primarul de la Turda, Tudor Ștefănie spune că un asemenea proiect nu este oportun, însă pe de altă parte, recunoaște că niște bani în plus nu ar strica.

“Nu susțin proiectul, dar nici nu pot să spun că nu este nevoie de bani. Nu îl susțin pentru că mi se pare corect ca alesul local să știe de aceste sume de la început. Adică eu nu am ajuns primar gândindu-mă că la final voi avea o pensie specială. Nu mi se pare corectă această inițiativă. Oportun ar fi să se știe de la începutul mandatului”, a declarat Tudor Ștefănie.


“Nu cred că este corect ca un ales să ia o pensie mai mare ca salariul minim pe economie. Cred că ar trebui să se ia în considerare vechimea, dar nu sub această formă. Cel mai corect ar fi să i se strabilească primarului un cuatum și așa că i se calculeze pe număr de mandate”, a declarat primarul Apahidei, Grigore Fati.

“Eu sunt de acord cu acest proiect, Nu am cerut un venit suplimentar, dar nici nu o să spun că nu am nevoie. Cine nu ar accepta o mărire de salariu?”, a declarat și primarul localității Câmpia Turzii, Radu Hanga.


Din respect pentru aleșii locali

Iniţiativa aparţine a 29 de senatori şi deputaţi de la toate partidele. Dacă liderul PNL, Vasile Blaga, a anunţat că senatorii liberali nu vor vota proiectul înscris pe ordinea de zi pentru luni, de la PSD, Valeriu Zgonea a susţinut că aleşii locali merită "un anumit respect" din partea statului şi, în absenţa unor astfel de pensii, va fi greu să aibă "o anumită integritate".

Cum se calculează pensiile

Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.


Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.


Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.

Proiectul a fost adoptat, tacit, de către Camera Deputaţilor, Senatul fiind for decizional.

Pensii speciale și pentru parlamentari

Săptămâna trecută, deputaţii şi senatorii au adoptat şi proiectul de lege care prevede pensii speciale pentru parlamentari, proiectul, aflat în faza de reexaminare, va fi trimis preşedintelui spre promulgare.

Etichete: pensii speciale
Ultimele Stiri
abonare newsletter