Politică

Încă o lovitură pentru PNL Cluj. Alți 100 de membri pleacă din partid la Partidului Puterii Umaniste – social liberal.

Peste 100 de membri reprezentând 80% din organizația locală PNL Triteni au trecut la Partidul Puterii Umaniste – social liberal (PPU – sl). Plecarea acestora vine la doar o zi după ce alți 150 de liberali de la Mihai Viteazu au decis să se alăture PPU-sl.

Alături de aceștia, au ales să intre în rândurile PPU – sl Cluj și viceprimarul Iosif Alexandru Dan, care a fost desemnat candidatul PPU – sl la Primăria Triteni, precum și consilierii locali Florin Chișu și Beniamin Șagău. Președintele organizației locale PPU - sl Triteni a fost numit Florin Chișu, se arată într-un comunicat de presă emis de PPU-sl.

 „Lăsând la o parte eșecul proiectului politic apărut, împotriva oricărei logici, în urma fuziunii dintre PNL și PDL și realizând că acesta nu ne reprezintă, membrii organizației locale PNL Triteni am aderat la doctrina umanistă reprezentată de Partidul Puterii Umaniste – social liberal, singura potrivită momentului şi poporului român, și cea care poate determina, credibil și consistent, o schimbare fundamentală”,  a declarat Iosif Alexandru Dan, candidatul PPU – sl la Primăria Triteni.


Vă reamintim, în 4 aprilie 2016, peste 150 de membri ai organizaţiei locale PNL Mihai Viteazu, practic întreaga organizație, și-a dat demisia din partid şi a trecut, în bloc, la Partidul Puterii Umaniste – social liberal, iar consilierul local din cadrul Primăriei Câmpia Turzii, Vasile Simion Tot, a anunțat că s-a înscris în organizaţia locală a Partidului Puterii Umaniste – social liberal Câmpia Turzii.

abonare newsletter