Politică

PNL Florești și-a înscris candidații la locale

Primarul localității Florești Horia Șulea și liberalii care vor un loc în Consiliul Local Florești și-au depus vineri candidaturile la alegerile din 5 iunie. Aceștia au dat de altfel tonul în PNL, fiind primii care s-au înscris oficial în cursa pentru locale.

Lista PNL Florești pentru Consiliul Local cuprinde 24 de nume, pe aceasta regăsindu-se economiști, profesori, ingineri, medici veterinari antreprenori și nu numai.

“Ne-am străduit să facem o listă pentru Consiliul Local care să reprezinte cât de mult toate grupurile sociale din Florești. Avem o listă de candidați -raportat doamne/domni- aproximativ jumătate -jumătate. De asemenea, am încercat să captez oameni cu experiență în administrație și să promovăm și tineri”, a declarat Horia Șulea, primarul localității Florești.


Pentru următorul mandat la Primărie, acesta își propune în primul rând să continue proiectele începute și să promoveze altele noi.

"Am reușit să aduc bugetul Floreștiului de la 4,7 milioane de lei la 60 milioane lei astăzi (...). În mandatul meu de primar am încercat să fac cât mai mult ca să atrag cât mai mulți investitori în Florești, pentru că progresul se leagă de cei care vin să își creeze sau să își tranfere un bussines în Florești, având în vedere faptul că am mers pe principiul ca bugetul local să se formeze în mod deosebit prin atragerea investitoriulor, nu pe creșterea taxelor și impozitelor”, a spus Șulea.


Pe de altă parte, includerea șoselei Cluj-Napoca - Florești în Masterplanul General de Transporturi al României este, în opinia lui Șulea,  “o veste bună și o surpriză”.  

“Este un prim pas spre normalitate și o mare surpriză pentru mine deoarece cât timp am avut reprezentanți clujeni în Ministerul Transporturilor nu s-a discutat așa ceva. Cred că e o veste bună pentru locuitorii din zona metropolitană și nu numai pentru că șoseaua care traversează Floreștiul este una dintre cele mai aglomerate segmente de șosea din România, cu aproximativ 60.000 de unități în 24 de ore. Această șosea poate decongestiona traficul rutier din zonă și va degreva și traficul greu astfel încât să intrăm și noi într-o oarecare normalitate.


Pentru prima dată în ultimii zece ani Guvernul și-a aplecat urechea și asupra Floreștiului și a zonei metropolitane Cluj”, a mai spus Șulea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter