Politică
Dîncu: Ordonanța de Urgență privind salariile nu va fi adoptată săptămâna viitoare. Negocierile cu sindicatele continuă
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, că Guvernul nu va aproba în şedinţa de miercuri ordonanţa privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deaorece negocierile cu sindicatele vor continua.
Vasile Dîncu a ţinut să precizeze că nu este vorba de o ordonanţă de creşteri salariale, ci una care încearcă să aducă echitate în sistem, urmând ca Guvernul să vină cu o lege mai amplă la sfârştiul lunii septembrie sau în cotombrie.
"Ordonanţa privind salarizarea nu este o ordonanţă care să reglementeze definitiv sistemul. În administraţie, pentru că este doar o ordonanţă care aduce nişte uniformizări în sistem, pentru că sistemul era total disfuncţional, în sensul că acelaşi individ care avea aceeaşi vechime, cu aceeaşi funcţie, cu aceleaşi studii avea salariul diferit de la un minister la altul. Deci vom aduce câteva modificări în domeniul acesta al distribuţiei, al costurilor în funcţia publică. Însă lucrăm la legea la care probabil o vom depune în octombrie sau septembrie la final, care este legea cuprinzătoare. Legea încearcă să facă o salarizare unitară şi care va fi aplicată în următorii 4-5 ani", a declarat Vasile Dîncu, la Europa FM.
El a mai spus că este prea devreme ca OUG să fie adoptată în şedinţa Executivului de săptămâna viitoare, întrucât vor continua negocierile cu sindicatele şi proiectul ar putea fi modificat, susţinân că Guvernul este deschis la găsirea soluţiilor pentru a crea un sistem de salarizare just.