Politică

După eşecul preluării Cluj Arena, PSD şi PNL se războiesc în declaraţii. PSD: Trimiterea Cluj Arena în disoluţie a fost patronată de PNL. PNL: Consilierii PSD să îşi ceară scuze pentru derapaj

După ce proiectul privind preluarea Cluj Arena în administrarea Primăriei Cluj-Napoca a căzut la vot, liderii PSD şi PNL se războiesc în continuare prin intermediul comunicatelor de presă.

“Obișnuiți să administreze Cluj-Napoca prin decizii unilaterale, fără dezbatere publică, luate în birourile politice ale PNL Cluj, Emil Boc și consilierii liberali au votat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea solicitării de trecere a terenului în suprafață de 55055 mp, și ai mobilului Cluj Arena, din proprietatea județului Cluj, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, fără să consulte opinia publică în condițiile în care trimiterea Cluj Arena în disoluţie a fost patronată de PNL. Susținem creșterea patrimoniului municipiului Cluj-Napoca dar considerăm că trebuie să cunoaștem implicarea financiară a acestei tranzacții. Emil Boc și Alin Tișe fac un ping-pong de responsabilitate în privința situației stadionului Cluj Arena. Un astfel de proiect trebuie dezbătut public și nu ascuns în lista punctelor propuse pentru suplimentarea ordinii de zi. Le reamintim liderilor PNL, Emil Boc și Alin Tișe, că  datoriile acumulate de Cluj Arena,  de peste 15 milioane de lei şi alte pierderi de milioane de lei nu pot fi șterse cu buretele” a declarat Dan Morar, liderul de grup al consilierilor social-democrați.

La rândul lor, consilierii PNL susţin că PSD-iştii pun piedică dezvoltării municipiului Cluj-Napoca.


“PNL Cluj-Napoca îşi exprimă consternarea cu privire la modul în care consilierii locali ai PSD au înţeles astăzi, în şedinţa de Consiliu Local, să facă zid împotriva adoptării proiectului de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a terenului în suprafaţa de 55055 mp. şi a imobilului Cluj Arena, din proprietatea Judeţului Cluj, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Nu ne așteptăm ca PSD să înțeleagă toate eforturile făcute de către administrația municipiului Cluj-Napoca în beneficiul cetăţenilor dar speram totuși că nu vor da dovadă de obtuzitate şi că se vor exprima favorabil pentru salvarea unuia dintre cele mai importante obiective din judeţul Cluj, stadionul Cluj Arena. Lipsa de leadership şi de viziunea a PSD Cluj continuă şi în acest mandat şi aduc deservicii grave dezvoltării Municipiului Cluj-Napoca. Tocmai din acest motiv, le solicităm consilierilor locali ai PSD să le ceară scuze public clujenilor pentru derapajul din şedinţa de Consiliu Local de astăzi. Nu vrem să credem că politica dezastruoasă practicată de PSD la nivel central este copiată acum de mai tinerii lideri de la nivel local”, a transmis PNL Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter