Politică

Boc: Vasile Blaga a fost fair play faţă de PNL. Nu am fost chemat la DNA

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că Vasile Blaga ”a arătat onestitate” şi a fost ”fair play faţă de PNL”, adăugând că nu a fost chemat la DNA: ”M-aţi fi văzut acolo, că doar nu sunt atât de neînsemnat”.

Emil Boc a afirmat, într-o emisiune la un radio local, că nu se poate pronunţa cu privire la dosarul în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

”Fără a intra în multe detalii, domnul Blaga a arătat onestitate faţă de partidul pe care l-a condus şi a fost fair play faţă de PNL. Nu mă pot pronunţa, pentru că nu am văzut dosarul”, a spus Emil Boc.


El a mai spus că nu a fost citat de DNA în acest caz şi nici nu ştie să fie implicat în dosar.

”Nu am fost chemat la DNA şi nici nu am fost citat. M-aţi fi văzut acolo, că doar nu sunt atât de neînsemnat”, a precizat Emil Boc.


Vasile Blaga a fost citat, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, iar la ieşire el a declarat că a fost pus sub control judiciar în dosarul de trafic de influenţă.

DNA anunţa, miercuri, că a început urmărirea penală a liderului PNL, Vasile Blaga, pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.


Ulterior, Vasile Blaga a anunţat că în urma acuzaţiilor care i se aduc de DNA îşi depune demisia din funcţia de copreşedinte al PNL şi şef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

”În urma acuzaţiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăţia în faţa instituţiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL şi a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac”, declara Vasile Blaga.

Ultimele Stiri
abonare newsletter