Politică

Alegeri R. Moldova: Peste 1300 de alegători s-au prezentat la urne la Cluj-Napoca

Peste 1.300 de cetăţeni ai Republicii Moldova s-au prezentat duminică la urne Cluj-Napoca, la secţia de votare organizată în clădirea Casei de Cultură a Studenţilor.

Secţia de votare nr. 395 din Cluj-Napoca a avut şase cabine de vot, iar potrivit reprezentanţilor acesteia, până la ora 21,00, duminică, votaseră 1.328 de persoane. Acest număr reprezintă un procent important din comunitatea de basarabeni din Cluj, care este formată din aproximativ 2.000 de persoane.

Potrivit preşedintelui Grupului de Iniţiativă Basarabia, Andrei Horin, mulţi dintre basarabenii din Cluj îşi doresc ca aceste alegeri prezidenţiale, care reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, să ajute această ţară să adopte un parcurs democratic şi prosper.


“Din observaţiile mele, majoritatea membrilor din grup au mers la vot şi cu siguranţă au venit să susţină parcursul european. Pentru noi, pentru mine, aceste alegeri oferă posibilitatea poporului să îşi exercite dreptul său constituţional, adică noi să fim cei care să creăm viitorul, noi să fim cei care fac alegerile şi să clădim o bază nouă pentru viitor. Oricum este o modificare foarte, foarte importantă după mulţi ani”, a spus Horin.

Acesta consideră că membrii GIB şi tinerii care studiază în Cluj sunt persoane care, datorită experienţei de viaţă acumulate în România, şi-au consolidat cunoştinţele despre democraţie.


“Cu siguranţă membrii îşi doresc un viitor mai prosper. Noi am descoperit, cu siguranţă, la acest moment ni s-au deschis căi, odată ce noi studiem aici, în Cluj, într-un mediu mai democratic, în care drepturile sunt apărare nu doar de politicieni, ci şi de simpli cetăţeni”, a spus preşedintele GIB.

Horin consideră că un preşedinte ales reflectă imaginea poporului, atât în interiorul ţări, cât şi în afara ei.


“Cum arată acea imagine, aşa este şi poporul, preşedintele este cel care ne reprezintă pe noi, pe fiecare în parte. El ar încuraja şi viitoarele generaţii să aspire la ceva democratic”, a precizat reprezentantul comunităţii basarabene din Cluj.

Grupul de Iniţiativă Basarabia s-a înfiinţat în 2006, iar în prezent are aproximativ 100 de membri. În Cluj există o comunitate care are în jur de 2.000 de basarabeni, marea majoritate studenţi care învaţă la universităţile din oraş, precum şi tineri care au absolvit deja şi au rămas în această zonă.


Candidatul prorus, Igor Dodon, a obţinut 49,67% din voturi în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova, urmând să se confrunte cu Maia Sandu, un politician considerat proeuropean, care a primit 37%, în al doilea tur de scrutin, conform rezultatelor anunţate după numărarea de 92,4% din sufragii.

Candidatul prorus Igor Dodon se clasează pe primul loc în urma scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, cu 48,71% din voturi, în timp de politicianul proeuropean Maia Sandu a obţinut 37,94%, potrivit rezultatelor anunţate luni la ora 1.43, după numărarea a 98,32% din voturi, de Comisia electorală.


* Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSDM, stânga, prorus), avusese 52,56% după numărarea a 60% din voturi.

* Dumitru Ciubaşenco (Partidul Nostru, PN, centru-stânga, proeuropean) este pe locul al treilea, cu 6,03% din voturi.

Prezenţa la urne a fost, conform datelor preliminare, de 48,9% din totalul persoanelor cu drept de vot.

Ultimele Stiri
abonare newsletter