Politică

Cine ne cere votul în decembrie

Un candidat independent şi 11 partide politice clujene s-au înscris pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar alte două formaţiuni au fost respinse.

În total, pentru patru posturi de senator şi 10 de deputat, în judeţul Cluj candidează 66 de persoane la Senat şi 144 la Camera Deputaţilor, potrivit Agerpres.

Formaţiunile care au rămas în competiţie sunt Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Partidul România Unită, Partidul Ecologist Român, Partidul Socialist Român, Partidul România Mare, Uniunea Salvaţi România şi Partidul Alianţa Noastră România, la care se adaugă un candidat independent, Vasile Revnic, pentru Camera Deputaţilor.

La Cluj au existat şi două formaţiuni care au fost respinse de BEJ: Partidul "Democraţie Directă România" şi Alianţa Naţională "Alternativa Naţională 2016" (Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Social Democrat al Muncitorilor, Partidul Comunitar din România şi Partidul Comuniştilor).

Formaţiunile rămase în cursă au încercat să ofere alegătorilor o gamă variată de candidaţi, cu diverse profesii şi vârste, dar şi să asigure o reprezentare mai bună a femeilor. Toate formaţiunile au pe liste femei, unele pe locuri considerate eligibile. Cele mai multe femei, câte cinci, sunt pe listele PSD, UDMR, USR, PANR, PER şi PSR. ALDE are patru femei pe listele de candidaţi, iar restul formaţiunilor, câte trei femei - PNL, PRU, PMP şi PRM.

Cei mai tineri candidaţi

De asemenea, partidele şi-au înscris pe listele de candidaţi şi persoane născute după revoluţia din 1989. Cele mai multe persoane născute din 1990 încoace sunt pe listele PRU şi PER - câte trei - urmate de UDMR, USR şi PANR, cu câte două astfel de persoane. Restul formaţiunilor au la Cluj candidaţi născuţi înainte de 1990.

Cel mai tânăr candidat din judeţul Cluj este din partea PANR, Maxim Roabeş, de profesie inginer constructor, care s-a născut pe 16 aprilie 1993, la Tiraspol, Republica Moldova. De cealaltă parte, cel mai vârstnic candidat este din partea PSR, Vasile Palade, un pensionar de aproape 80 de ani, fost maistru mecanic, născut pe 2 februarie 1937. Tot pe lista PSR figurează un alt pensionar, de 72 de ani, Giancarlo Bellini, născut la Florenţa (Italia) în 1944.

La alegerile locale din iunie 2016, în judeţul Cluj doar trei formaţiuni politice au trecut pragul electoral şi au ajuns să fie reprezentate în Consiliul Judeţean. Atunci, PNL a obţinut în judeţul Cluj 37,99% din voturi, urmat de PSD, cu 26,60%, şi de UDMR, cu 13,96%. Celelalte partide au obţinut sub 5%.


Patru senatori şi zece deputaţi

Judeţul Cluj va fi reprezentat în parlament de patru senatori şi de zece deputaţi, iar formaţiunile considerate cu cele mai mari şanse să obţină cele mai multe mandate în judeţ sunt PNL, PSD şi UDMR.

Cu ocazia depunerii listelor, preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, a spus că partidul său a venit cu multe nume noi şi că se aşteaptă să obţină în judeţ minimum trei deputaţi şi doi senatori.

"E o echipă tânără, profesionistă şi cred că aceasta este varianta câştigătoare în Cluj. Fiecare candidat şi-a prezentat un CV, am luat în considerare ataşamentul faţă de valorile social-democrate şi faţă de organizaţie de-a lungul timpului şi un alt criteriu foarte important a fost şi codul de integritate şi de etică, în sensul în care nici un candidat nu are probleme de natură legală", a spus Horia Nasra. Pe primul loc pentru Camera Deputaţilor se află noul preşedinte al PSD Cluj, Horia Nasra (n. 1984), urmat de deputatul Cornel Itu (n. 1955), de directorul Companiei de Apă Turda, Cristina Burciu (1969), de viceprimarul din Gherla, Iulia Trif (1988) şi de primarul comunei Jucu, Dorel Pojar (n. 1966). Pe primul loc la Senat se află consilierul judeţean Vasile Ilea (n. 1970), urmat de preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Câmpia Turzii, Simina Şipoş (n. 1979).

Şi UDMR Cluj spune, prin vocea preşedintelui Csoma Botond, că formaţiunea sa propune 'o echipă bună, o echipă profesionistă, care poate să reprezinte interesele clujenilor în Parlamentul de la Bucureşti'. Pe primul loc pentru Camera Deputaţilor, UDMR Cluj l-a desemnat pe preşedintele său, consilierul municipal Csoma Botond (n. 1975), iar pe locul al doilea figurează fostul ministru al Culturii Hegedus Csilla (n. 1967). Pe primul loc pentru Senat, UDMR l-a desemnat pe senatorul Laszlo Attila (n. 1964).

Printre candidaţii din judeţul Cluj se numără şi cercetătorul Radu Silaghi-Dumitrescu (locul 1 la Senat pe lista ALDE), care are în lucru proiectul sângelui artificial, generalul maior în rezervă Nicolae Roman (pe locul 1 la Senat din partea PRM), fost comandant al Diviziei 4 Gemina, precum şi independentul Vasile Revnic, directorul economic al unei firme, care a reuşit să adune peste 6.400 de semnături pentru înscrierea sa în competiţia electorală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter